“Ai ales să nu Emigrezi. Ce-ar mai fi de înţeles?”
“Motivul nu te interesează?”
“Motivul e irelevant, pentru că oricât de convingător ar fi, n-are cum să explice de vrei să stai aici şi să mori”, spune Junior. Tresar. Îmi dau seama după tonul lui cât e de beat şi experienţa îndelungată îmi spune că n-are cum să iasă bine. “Dar trebuie să admit că eşti un caz aparte. Ai doi nepoţi şi majoritatea celor cu copii sau nepoţi în întreţinere au ales să Emigreze. Pe de altă parte, majoritatea celor care au ales să nu Emigreze aparţin ori Societăţii Celor cu Politica Struţului – nu pare a fi cazul tău – sau, pur şi simplu, nu cred că C1998 E1 o să intre în coliziune cu pământul.”
“Ce te face să crezi că nu fac parte dintre cei cu Politica Struţului?”
“Nu pot să mi te imaginez cum arunci în aer un birou de emigrări.”
“Corect”, spune Ralph. “Şi asta-i tot? Sunt ori un cretin militant, ori prea prost ca să-mi dau seama ce se-ntâmplă?”
“Statisticile îmi sprijină teoria”, zice Junior.
“Ei bine, îmi pare rău să stric statisticile. Statisticile şi numerele au fost viaţa mea, pe vremea când lucram. Dar nu, nu fac parte nici dintre cei care-au adoptat Politica Struţului şi nici nu mă îndoiesc de soarta planetei sau de cea a celor care continuă să se agaţe de suprafaţa ei.”
“Şi totuşi”, spune Junior.
“Am de gând să mă agăţ în continuare.”

Totul contează, Ron Currie Jr.

drumul te duce spre un alt pisc
aici îţi cureţi tălpile încălţărilor
o vreme
mergi mai departe
spre o nouă vale care
trece printr-o pădure fără soare
sub care se află un râu care doarme

apa sărată îţi curăţă picioarele
rămase acum goale

de aici drumul urcă spre un munte alb
unde albi-te-vei mai tare decât zăpada

necălcată.

Pour faire le portrait d’un oiseau, Jacques Prévert

Nadir latent! Poetul ridică  însumarea
De harfe resfirate  ce-în  sbor  invers le pierzi
Şi cântec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimbă  sub  clopotele verzi.

Din ceas, dedus… volumul Joc secund (1930), Ion Barbu

Shalimar clovnul, Salman Rushdie

nu era rost de cuvinte în faţa unei astfel de oglinzi
ci doar de aşteptare lungă
toate se legau atunci ca într-o împletitură
muţenia, surzenia şi orbirea te năvăleau
rămâneai cu aşteptarea ascunsă în capătul unei
camere înalte
unde podeaua se confunda întotdeauna cu tavanul
puteai alerga deşi stăteai aşezat
în faţa unei oglinzi de argint viu
pe care n-o mai zăreai.

delir nocturn.

Le petit prince fit l`ascension d`une haute montagne. Les seules montagnes qu`il eût jamais connues  étainent les trois volcans qui lui arrivaient au genou. El il se servait du volcan éteint comme un tabouret.
<< D`une montagne haute comme celle-ci, se dit-il donc, j`apercevrai d`un coup toute la planète et tous les hommes….>> Mais il n`aperçut rien que des aiguilles de roc bien aiguisées.
- Bonjour, dit-il  à  tout hasard.
- Bonjour….bonjour….bonjour…ré pondit l`é cho.
- Qui  êtes-vous ? dit le petit prince.
- Qui  êtes-vous …  Qui  êtes-vous…  Qui  êtes-vous…  répondit l`écho.
- Soyez mes amis, je suis seul, dit-il.
- Je suis seul…  je suis seul… je suis seul…  répondit l`écho.

Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince