.

str. Astronomului nr. 4bis are două locuri rezervate, garantat, în culoarea cerului stă scris cu alb. Florile sunt pavăză pe scarile de piatră. mult peste aşteptări se prezintă numărul şase ce-i stă alături, fără locuri rezervate, doar o saltea albastră pentru oboseli de vară. un sac de cărămizi pentru zile aiurite. probabil ca am să adorm la umbra crinilor portocalii.
un indicator mă pune în temă că prin zonă sunt “sori şi îngeri”. m-am sprijinit de placa pe care au fost modelaţi, încă murdară, lumina se transformase uşor în lut…mai bătea un pic soarele….şi un înger.
iar ilustrata despre care ţi-am vorbit se zbătea în vânt încât paşii mi se îndreptau tam-nisam spre alt tărâm, un loc unde era un cal acoperit de ceaţă…

.

in ziua cu soarele sus
intr-o rână prăvălit la semafor
privea si radea

vedea un film derulandu-se in decor

m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr o lupă
l-am întrebat, pentru ce aş avea nevoie, mă rog?
să vezi pielea ce asudă.

mi-a recomandat să mai cumpăr
o pereche de burice de degete
să pipăi când se încinge.

l-am privit amuzată
întrebându-mă de unde ştie că visam la astfel de lucruri

şi eu mă gândisem să-mi ating clavicula cu alte mâini

râdea în continuare stând într-o rână
priveam rola ce se rotea pe linia continuă

.

visez intr-un cort la casa din vis ce are prispa
au fugit imaginile…

un caine ce priveste, lung, un fir de iarba, ce se clatina
o pisica ce sta intre geamuri
o usa de vara dublata de una de iarna

tuna, picaturile de ploaie rapaie pe trepte
iarba crescuta printre pietre pare mai verde

aud o portita lovindu-se
un lipait de talpi si un strigat lipit de pielea-i uda

vad un zambet ce nu are nevoie de cuvinte
privirea ce mangaie cerul plumburiu
urechea ce asculta tunetul
zambetul se intensifica in tandem cu fulgerul

pisica sare in casa, perdelele flutura
usa de plasa se deschide
cainele acum se gudura

vreau si eu in stropi de ploaie
sa strige pielea-mi uda si stransa

perechi de talpi ude…ochi si picaturi,
intr-o curte

trepte

povestea omuletului ce se tinea de luna

 

 

Geamurile fără perdele mi-au plăcut întotdeauna, îmi imaginez că geamul e portiţa spre o altă lume, n-am nevoie de perdele. Azi văd luna în perioada ei de cură, îmi pare cam tristă şi nu e ghiftuită. Chiar şi în zilele astea o surprind cum îşi găseşte prieteni de joacă, nu se plictiseşte prea multă vreme. Îmi mijesc ochii şi văd cocoţată acolo  o pisică, o privesc de aici din patul meu aşezat dincolo de sticlă. Pisica aia smotocită se pare că-i a mea.

 

 

Zic: ei, să fie! Acum cinci minute am suit-o în pod să doarmă în fân. Mă ridic, dau la o parte sticla ce mă desparte de lună.

- Plec să-mi salvez pisica vărgată! Zis şi făcut!

În următoarea clipă mă trezesc ţinându-mă strâns de colţul de sus al lunii.

- Nu prea ştiu cum o să ne dăm jos de aici, îi zic pisicii.

   Ea, îmi răspunde că aş putea să mă întorc în pat.

- A promis că îmi dă drumul când o fi rotundă.
- Dar nu aş vrea să te las atât de mult timp singură pe lună.
- Hai, poate om avea noroc şi ne suim pe un nor pufos.
Prinzându-şi mustăţile între lăbuţe… îmi aruncă un d`accord
- Măi să fie! Tu te-ai franţuzit…îi zic…

.

casa de la numarul 61A, undeva pe o strada in panta, privita din alt unghi. mirare. are niste geamuri imense, un fel de sera, salon, si in ciuda perdelelor gri, e un loc bun pentru citit, cred eu, privind de afara. s-a facut de cateva secunde verde si eu imi imaginez cum e dincolo de perdele, traversez si dau cu ochii de doua sacose de rafie uitate de cineva, poate chiar sunt ale unuia dintre proprietarii misteriosi. un zid de vreo 3 metri nu imi da voie sa vad in ansamblu, fur imagini cand trec, arunc un ochi prin poarta-usa ce are un patrat pentru vizionari. iarba crescuta in voie, o rulota mancata de rugina, neurnita si nedeschisa, probabil ca tot de atatia ani ca si portile duble de fier, pline de afise..sarme intinse, pe ele cate o zdreanta flutura in vant, copacei intre ziduri…
caramizile se desprind din zid, imi amintesc de un caine negru cu burta alba care se cocota pe zid si privea in departare acum cateva sapatamani. il strigam, niciodata nu ma auzea, privea spre ceva ce eu nu vedeam. acum, in locul de belvedere al patrupedului sta o ingraditura din lemn…inca n-a invatat sa urce scari, imi zic, d-aia e absent..
la cativa pasi se vede o pisica vargata, prin fantele ochilor miopi imi pare a fi cea careia acum cativa ani i-am facut baie..o strig, studiez un pic de la distanta unui pas de urias. din spate cineva ciudat striga: pisica, pisica..! se ducea chiar la 61A. mie mi-a luat ceva vreme sa aflu unde disparuse pisica asta pentru doi ani. intr-o curte miraculoasa, poate chiar intr-o casa cu geamuri mari, unde scaunele cu picioare de balansoar stau ocupate de pisici. sigur pisicile le-ar da voie cainilor galbenmaro sa se uite pe strada…

.

niciodata nu m-am mai intors in curtea in care mi-am julit genunchii
alergam, saream intr-o groapa cu nisip

dar ma poarta pasi invizibili printre copaci
traversez si intru in curte

un zid separa copilaria mea de alta copilarie
tot a mea, mai timpurie
acolo-atunci credeam ca pot vindeca pe altii
intepandu-i cu ace de pin

genunchi juliti
coji lipite de strampi
incat credeam ca m-am nascut
purtandu-i

mai tarziu priveam la ciupercute rosii
topogane
sau ace de pin prin gard
imi parea o lume stranie ce nu mai era a mea

stiam asta din iarna aia in care
de ciuda ca o sa mi se ascunda
am plimbat-o pe bunica
pe strazi

mintind-o
spunandu-i ca nu stiu unde e gradinita
n-a durat decat cateva minute

stiam ca la un moment dat n-o sa mai stiu
repetam ruptura, jucam rolul de atunci

.

treceau zilele, stateam pe un scaun intr-un cinematograf, cu agenda in mana, cu un pix scrijeleam cuvinte, vorbeam mai demult despre o casuţă făcută din litere, inchipuită. m-am trezit uitându-mă la reclame stupide. credeam că pe scaunul ala nu-mi va mai fi asa frig, sosetele nu mi se vedeau ca erau scurte, parea ca as fi descult. mergeam si ceream bilete cu un aer indiferent, ceream chiar trei, desi eu eram unul…
la intrare aratam unul si restul deja le repartizasem prietenilor mei imaginari, reali, dar pe ei nu ii intreba nimeni de bilete, doar eu din cand in cand. mi se intampla sa ii pierd din ochi chiar si eu, nu ma asteptam sa ii zareasca altii. De multe ori ma imbufnam cand se asezau cu fundul pe ei, de fapt reuseam sa ii scot de sub scaun cu greu, speriati ca li s-a luat locul asa brutal, se piteau. De curand a fost veselie, cei ce se asezau pe randul pe care stateam si eu simteau prezenta prietenilor mei si nu se asezau chiar langa mine, la dreapta era o suricata ce se ridicase pe piciorusele din spate, la primul film, foarte atenta, comenta, la al doilea manca seminte si injura, certandu-ma si amenintandu-ma ca niciodata nu mai vine cu mine la film, in stanga mea statea cainele ala mic si agitat, m-a innebunit la ultima proiectie, vroia sa se duca si el pe la 1911 sa se plimbe printre carute, cu greu l-am stapanit.

am mers o vreme impreuna cand am iesit din sala…la un moment dat au zbughit-o…strigandu-mi ca au sa se intoarca la un desen animat…sau la un film documentar

.

-Refaci ceva?
-Caut liant pentru caramizi portocalii
-De ce te sfasii?
-Ah, nu ma sfasii, doar ma jucam un pic cu simbolurile
-Si uite ce ti se intampla… in joaca te sfasii

-Hai ca ti-am dat subiect de gandire
-Si cum iti place sa descosi cuvintele…

-Iar te capitonezi in sunete?
-Si azi si maine.

nu aud ca s-a facut primavara
si parca de acum e legal
sa te gandesti, cand te gandesti ca e legala
si nimeni nu te condamna

tu doar nu vrei sa iti creasca epoleti in loc de aripi…
te capitonezi

nu auzi nici pasarile
ca nu vrei
nici bobocul ce pocneste

matisorii iti dau depresii
magnolia te ameteste
nebunul iti propune exercitiul ala ce costa un leu
tu prea ai pungi sub ochi
si sunete-n urechi
preferi sa il lasi sa te injure
nici nu ii zambesti
mergi

-De ce o faci?
-De ce nu vezi iarba?

-Asculti de vocea interioara vreodata?
-Da, uite azi am ascultat-o.
nu vroiam sa ma duc acasa, mergeam mai departe si ma intorceam
si numai ce am traversat strada de dincolo de casa mea
vocea mi-a soptit
vezi ca ti-ai uitat portofelul la serviciu
iti zic de pe-acum sa stii
sa nu te enervezi
mai bine du-te tu acasa si mananca sa te potolesti

apoi poti sa citesti despre dependenta
dureri ce nu sunt ale tale, dar care starnesc dureri

.

In fiecare dimineata

imi apare un nebun in fata

imi cere un leu

pe care eu nu-l dau

nu vreau sau nu il am

zambesc

nu aud nimic

ca m-am baricadat

in lumea mea de sunet mai inalt

citesc ca zice:

Nu va suparati, aveti un leu?

zambesc

imi amintesc ca m-a mai intrebat si ieri

merg mai departe

el ma injura…

Deci nu vrei sa-mi dai? Ai?

Acum de-l vad din departare

o iau prin parc, orice intrare

sau mai ca incerc a invata sa trec pe langa el

privind doar in asfalt

cu sunetul meu altfel

e greu

ca mai mereu eu l-as privi in ochi

si asta il va face sa ma-ntrebe iar

iar eu sa rad

si sa ma-njure  iar

l-as intreba de ce el cere doar un leu

mereu…