.

cuvinte cat sa adorm
cuvinte cat sa nu uit
cele doua tigari
vor fi de foi
pe una am sa scriu scrum
pe cealalta fum

am sa ma las sa aleg
ce sa fie?
scrum…sau fum…?

greierele de bucuresti

de lustra, improvizata, de hartie se izbesc vreo doua muste. zgomot de roti ce urca, un greiere a inceput sa cante, ma intreb in ce loc o fi, intre zidul de pe stanga, in copacul rasarit din beton sau poate e in gura leului, floarea copilariei… si iata ca sunt mai multi si dau un concert.
am sa ies sa ii ascult un pic. apoi, agale, o iau in jos pe strada si urmaresc numere, de obicei absente.
tocuri de geam, inalte, vopsite in albastru ce se cojeste, ma intreb de unde aceasta idee, e mai putin obisnuit. iedera se usuca pe o casa care moare sau se usuca pe una care se ambitioneaza sa traisca doar prin ziduri, n-am idee…
o curte lunga, imi plac intotdeauna curtile lungi in care capatul ascunde ceva nevazut. aici ca-n palma vezi un porumbel ce a murit si in fiecare zi se usuca tot mai mult, un spatar de scaun de lemn… lacatul a ferecat portile, a izgonit chiriasii. un caine statea si strajuia adesea casa, era pitit intr-o spartura din zid, langa teava de gaz, de ceva vreme a disparut, nu mai intorc capul dupa el “pentru ca mi s-a parut”. o fi de la praful ce s-a pus pe podea sau poate de la aerul ce sta prins in geam? sau poate s-a ascuns dincolo de usa inchisa si nu mai sta in zid…
si-aici canta greierii, in toate curtile din bucuresti mai canta cate-un greiere…sau doi…

.

am ascultat povestea celor care au flamanzit
ei nu pot arunca firimiturile de paine nicicand
nu am stiut ce sa fac cu ele de cand locuiesc la baza pamantului
de-as locui la inaltime le-as lasa pe stresini

am ascultat odata povestea copiilor ce aruncau paine la gunoi
unii in cos, altii pe langa cos
se cam bateau cu pumnul in piept care-i mai corect
nu auzisera de copiii ce n-au la masa nici un corn

mananc paine uscata si arunc firimiturile in vant

.

pietricele azi, prea multe, pentru talpile mele. mers la pas, jonglat un pic cu variantele ce m-ar fi dus spre acelasi loc. azi sa fie popa tatu, obisnuita ruta, ieri sa fi fost grivitei ca sa visez un pic in fata numarului 52. piatra ce sfasie palma e in rucsac, in drum case cu proprietari senili. astazi scaunul era gol, revin cu numarul intr-o alta zi. e o batrana ce locuieste, inca, intr-o casa de pe popa tatu, oricand in strada, o casa frumoasa cu o curte generoasa, imblanzita de mii de fire de iarba. si-a pus un scaun chiar langa gardul de fier forjat si am surpins-o intr-o seara stand si uitandu-se la casa. ii e teama …. o sa-i fie dor de ea….
langa mine se aseaza o femeie ce isi face des cruce, citeste acatistul sfintei cruci, in urechile mele si pe langa ele striga black mambo.  ceilalti calatori citesc despre crima de la ora cinci, altii poate tanjesc dupa fata de la pagina cinci. eu citesc picnic la marginea drumului. doar un copil canta si are privirea limpede…verdele se profileaza prin geam in fascicole, mi se lipesc de retina…. [cuvinte lipsa]….

.

usa de lemn se loveste de perete
cineva bajbaie…
pe scarile in spirala e mai tot timpul intuneric
mi-e frig….
…. cineva ma cara in brate
sunt intr-o scara straina si am impresia ca lipsesc trepte
de fapt trecem dintr-o scara intr-alta
vad negru
bem ceai din pahare groase de mustar
soba se chinuie sa ne incalzeasca
adormim

.

cat de linistit e astazi orasul. am zis, e vremea sa ma plimb pe mijlocul strazii, sa fac, apoi, dreapta si sa ma pierd pe stradutele ce duc in locuri de poveste. si mi-e somn, probabil ca am sa adorm, mergand, sau stand sus in mansarda casei ce-mi place. iedera urca pe zidul de caramida, balconul din lemn e imbracat in flori rosii si albe. observ ca m-am taiat la mana drepata si din cand in cand curge o picatura. dupa mai multe incercari gasesc o strada ce are aerul altfel, fac o fotografie pentru ca ma incapatanez sa cred ca pot pastra perisabilul, un nor ce e azi la dreapta acoperisului de tigla, fac una impotriva soarelui, si ce vad cu o ochiul liber nicicand nu-i mai mult de o secunda, secunda ce-a trecut.

apoi pe alta strada intru intr-o curte si vad un caine ce doarme in iarba, il strig, dar nu-mi raspunde, e atat de adancit in visul lui incat…n-am decat sa trec mai departe. pe aleea strajuita de trandafiri roz si de alte culori pe care nu le tine minte, caci ochii imi sunt furati de peretii casei, inauntru scarile ma cheama, asa cum se intampla adesea. sunt preferatele mele, in spirala, acum si lacuite intr-o culoare calda, incat fiecare treapta ar putea sa fie pentru mine un loc de joaca…
de multe ori visand si zambind ma mai impiedic si ma impleticesc pana ajung in camera din dreapta, noptierele imi zic sa le deschid, nici nu mai stau pe ganduri, ca-s curioasa…
in stanga lalele rosii is crescute pana-n tavan, pernute colorate, apoi vad balconasul unde mi-as fi pus o rogojina si as fi rasfoit un album cu picturile lui klimt…
alte scari ma cheama, acum vad spatiul de sub mine cum se misca, mansarda asta-i pentru mine…imi zic. sertare si usi de noptiere de deschis, policioare pentru cartile ce am sa le citesc asteptand…
mai ca as bea ceaiuri imaginare….unul cu aroma de padure si umbra, un ceai cu aroma de liana pe care sa ne dam huta, un ceai cu aroma de pamant reavan, apoi unul cu aroma de apa de izvor, si toate aromele din lume care sunt de fapt ganduri, cuvinte, imagini pastrate in minte…
si as picta canile de tabla pe care le-as gasi in pod, as folosi ramele de la stupi pe post de rame pentru desenele-n carbune. as picta peretele din baie ca si cum ar fi o foaie dintr-o carte cu povesti. sa-ncep…

.

….o casa cufundata in intuneric
picaturi mici se lovesc de pielea incinsa, se si evapora, le simti, si nu le simti. fotografiezi un reflectia unui felinar in apa, te intrebi de ce sunt doar trei lebede, cea neagra de ce-i singura.
zgomotul noptii calmeaza spiritele, poti iesi afara si poti respira in voie, te poti plimba la pas si sa nu simti ca e momentul sa fugi, sa stii ca poti sa te opresti si sa asculti. e posibil sa ti se para ca ai gasit ce cautai si sa fie chiar asa. e momentul sa dormi pe podea sub pat sau in pat langa tavan, sa iti desenezi stele si sa ai impresia ca sunt adevarate, sa iti pictezi un geam cu soarele si sa ai impresia ca iti bate pe obraz dimineata, doar putin cat sa zambesti, tu sa stii ca poti sa tragi oricand un oblon si te cufunzi in somn pana la amiaza. apoi, sa astepti noaptea iar, poate, mai racoroasa decat cea din urma…
intri intr-o curte neluminata, casa e toata in intuneric, te intrebi unde sunt toti plecati…auzi nisipul sub talpi, scapi cheile pe cimentul din curte, in intuneric le cauti…. deschizi usa…doar alt aer, astazi e mai racoare decat ieri…e liniste…

.

hai sa construim casuta
eu fac schita si planul
tu aduci grinzile si tocurile
eu aduc dupa aceea culorile
te-ajut sa tai colturile

facem si-o bancuta?
mai c-o sa semene c-o barcuta…

apoi caram usile
si-o carafa cu vin de vara-toamna

il punem in camara?

sa ne desfacem povestile apoi
in fiecare zi un vis
azi unul de-al tau
maine unul de-al meu

pana visam

.

vreau o bicicletă legată în scară
nici un hoţ n-are să mai îndrăznească

fotografiez din mers biciclete staţionate
asta, aşa, ca fapt divers

dacă mi s-ar mai oferi ocazia să am una
aş ţine-o pe un perete în casă

aş pedala într-o noapte
pe cheiul Dâmboviţei,
înainte şi-napoi
până dimineaţa

când m-aş duce acasă

tu mi-ai da ceai şi prăjituri
la micul dejun
şi mi-ai zice somn uşor

sau poate şi tu ai fi obosit
de la o noapte de pedalat
sub stele

.

sinele se dilata vara, iti spun, d-aia intarzie trenul… chiar acum e oprit undeva in camp asteptand sa se raceasca. pana vine ai sa tot citesti dintr-o carte, cuvinte ce nu le intelegi acum, ti-e mintea departe… mereu ridici ochii, in fata e un camp, deocamdata, verde si, surprinzator, vezi o masina inaintand printre ierburile inalte…Iata, cum drumurile se pot inventa, reinventa la nesfarsit…e nevoie doar de-un camp…
privesti, vezi sina si o sosea…intre ele un camp…mai stai o vreme pe aici, iti plac trenurile ce vin si pleaca. Ai alege unul ce merge in orasul necunoscut tie, e in directia opusa, unde crezi ca muntii stau la fereastra casei. nu faci decat sa deschizi larg ferestrele…
un marfar aduce cu el caldura, un al doilea aduce cu el vantul ce iti ravaseste parul, dar privirea nu poate…
muzica din casti nu se mai aude pentru o vreme, doar zgomot de roti, sine, fier, suier, vant….trec toate si revine incet, ai crezut ca a amutit, era insa acolo tot timpul insotindu-te …chiar daca n-o auzeai…e placut sentimentul…
urci si ai vrea sa nu mai cobori, sau urci si ai vrea sa cobori mai repede…
privesti cerul, soarele rosu, raul pe suprafata caruia sta lumina, doar pentru cateva zeci de minute. privesti semnele facute de pesti pe lac, te intrebi cum ar fi sa colinzi un tren ce sta in depou…
ce-ai gasi in el? stau acolo pe coridor stransi mii de calatori, rasete, tipete, plansete…vocile lor ce vorbesc despre ultima carte citita sau, poate, doar despre cum ninge afara, poate ai sa asculti nemultumirile unora ce au ramas inzapeziti zece ore la chitila…si gandurile altora ce si-ar fi dorit sa incremeneasca timpul in loc si sa ramana mereu iarna…
poate sus pe unul din vagoane e un visator ce sta cu ochii la stele intr-o noapte prea calda, vantul trece cu repeziciune peste piele, zambeste, trenul opreste in gara…coboara…urca…
ce-ai gasi intr-un tren gol…? poate doar gandul calatorului ce-a trecut…