greierele de bucuresti

de lustra, improvizata, de hartie se izbesc vreo doua muste. zgomot de roti ce urca, un greiere a inceput sa cante, ma intreb in ce loc o fi, intre zidul de pe stanga, in copacul rasarit din beton sau poate e in gura leului, floarea copilariei… si iata ca sunt mai multi si dau un concert.
am sa ies sa ii ascult un pic. apoi, agale, o iau in jos pe strada si urmaresc numere, de obicei absente.
tocuri de geam, inalte, vopsite in albastru ce se cojeste, ma intreb de unde aceasta idee, e mai putin obisnuit. iedera se usuca pe o casa care moare sau se usuca pe una care se ambitioneaza sa traisca doar prin ziduri, n-am idee…
o curte lunga, imi plac intotdeauna curtile lungi in care capatul ascunde ceva nevazut. aici ca-n palma vezi un porumbel ce a murit si in fiecare zi se usuca tot mai mult, un spatar de scaun de lemn… lacatul a ferecat portile, a izgonit chiriasii. un caine statea si strajuia adesea casa, era pitit intr-o spartura din zid, langa teava de gaz, de ceva vreme a disparut, nu mai intorc capul dupa el “pentru ca mi s-a parut”. o fi de la praful ce s-a pus pe podea sau poate de la aerul ce sta prins in geam? sau poate s-a ascuns dincolo de usa inchisa si nu mai sta in zid…
si-aici canta greierii, in toate curtile din bucuresti mai canta cate-un greiere…sau doi…

.

cat de linistit e astazi orasul. am zis, e vremea sa ma plimb pe mijlocul strazii, sa fac, apoi, dreapta si sa ma pierd pe stradutele ce duc in locuri de poveste. si mi-e somn, probabil ca am sa adorm, mergand, sau stand sus in mansarda casei ce-mi place. iedera urca pe zidul de caramida, balconul din lemn e imbracat in flori rosii si albe. observ ca m-am taiat la mana drepata si din cand in cand curge o picatura. dupa mai multe incercari gasesc o strada ce are aerul altfel, fac o fotografie pentru ca ma incapatanez sa cred ca pot pastra perisabilul, un nor ce e azi la dreapta acoperisului de tigla, fac una impotriva soarelui, si ce vad cu o ochiul liber nicicand nu-i mai mult de o secunda, secunda ce-a trecut.

apoi pe alta strada intru intr-o curte si vad un caine ce doarme in iarba, il strig, dar nu-mi raspunde, e atat de adancit in visul lui incat…n-am decat sa trec mai departe. pe aleea strajuita de trandafiri roz si de alte culori pe care nu le tine minte, caci ochii imi sunt furati de peretii casei, inauntru scarile ma cheama, asa cum se intampla adesea. sunt preferatele mele, in spirala, acum si lacuite intr-o culoare calda, incat fiecare treapta ar putea sa fie pentru mine un loc de joaca…
de multe ori visand si zambind ma mai impiedic si ma impleticesc pana ajung in camera din dreapta, noptierele imi zic sa le deschid, nici nu mai stau pe ganduri, ca-s curioasa…
in stanga lalele rosii is crescute pana-n tavan, pernute colorate, apoi vad balconasul unde mi-as fi pus o rogojina si as fi rasfoit un album cu picturile lui klimt…
alte scari ma cheama, acum vad spatiul de sub mine cum se misca, mansarda asta-i pentru mine…imi zic. sertare si usi de noptiere de deschis, policioare pentru cartile ce am sa le citesc asteptand…
mai ca as bea ceaiuri imaginare….unul cu aroma de padure si umbra, un ceai cu aroma de liana pe care sa ne dam huta, un ceai cu aroma de pamant reavan, apoi unul cu aroma de apa de izvor, si toate aromele din lume care sunt de fapt ganduri, cuvinte, imagini pastrate in minte…
si as picta canile de tabla pe care le-as gasi in pod, as folosi ramele de la stupi pe post de rame pentru desenele-n carbune. as picta peretele din baie ca si cum ar fi o foaie dintr-o carte cu povesti. sa-ncep…

.

nisip sub talpa…sandale…calcaie pulsand…merg…vad o staduta desfundata, pe colt e o covrigarie, pamant uscat pe mijlocul strazii, pe margini scanduri ce privite din departare par punti negeluite…se misca in ritmul meu si eu ma misc in ritmul strazii….
un felinar legat zdravan n-are sa scape din chingi nicicand, se misca…pe fond de cer cu albastru de ploaie de vara…
merg, balconul de peste sapaturi e frumos desi stelele de fier stau sa cada, seminte …seminte…citesc…
pun un ochi sa priveasca printre gratiile unei porti ce adaposteste o curte interioara…ca un decor din filmele rusului preferat…copacii ce dau sa creasca langa o usa, un geam frant pe post de oglinda, covor de plastic pana ajungi acolo…miros de ceva ce nu mai exista…
merg, cred c-am ajuns …e nr. 9…. geamuri multe, sticla prafuita, ma privesc in ea…si zambesc, azi am portocale in urechi…apoi, cateva fotografii, un el stand la o masa, o ea stand intr-un balansoar…el,ea, ei, el ,ea….toti…stand…in fotografii…nu mai misca…ma opresc in prag, aduceri aminte…mozaic ce razbate printre sticle…inchis…nimic…
ma sprijin si las vantul sa zboare pe langa talpi, ia cu el putin nisip…eu ridic capul si stau asa ca la o poza…nimic…sus, aproape de acoperis un copacel da sa creasca…am mai vazut cum se incapataneza sa traiasca sus pe ziduri…ii admir, desi stiu ca le e greu…am fotografiat, merg…
geamul e spart…paravanele sunt inca acolo….decor…spartura lipita sa tina vocile multe in sala ce a cuprins atatea vise…rasete, plansete, murmure, soapte…iubiri si deznadejdi…sperante…toate intr-o cladire…de pe strada Franceza…….mai iau putin nisip pe talpi…merg.

.

mai multe colturi imi atrag privirile…trec, casa de la numarul 138, Stirbei Voda…o curte lunga, iarba pe alee, dale care de-abia se mai zaresc. Faptul ca nu ii vad capatul…de fiecare data, cand trec pe acolo, ma gandesc ca e modelul clasic, e genul ala de curte care ma duce cu gandul departe. As intra si, mi-e cumva teama, am impresia ca sigur voi cadea in alta dimensiune…timpul s-a oprit in loc. Imi aduce aminte de un alt oblon mare la strada, tot timpul tras, o curte cu iarba crescuta peste masura…o legatura printre dale…
un lant de case… unele ma duc cu gandul la altele, din orase diferite, le refac legatura sau, poate, ele imi refac mie vreo legatura.
mai jos, alt colt, o casa gri, murdara, perdelele probabil ca sunt asa de un deceniu, negre. mai arunc o privire la semafor, mai una la nr 86…parca, mereu le incurc… acum e la geam, are cu el cei doi caini negri si nu de multe ori mi s-a parut ca le explica ceva. cei doi stau linistiti pe pervaz, ca daca ar face imprudenta sa iasa ar nimeri drept in strada si pun ramasag ca stapanul in tricoul lui soios ar sari pe geam dupa ei. ce-o vedea….?!
o iau pe popa tatu…aici dau peste alte colturi…imi plac unele mai mult decat altele…
o casa ce se intinde pe doua strazi diferite, dar ce se intalnesc la colt, nu-i o mare minune, lucruri de acest fel se mai petrec pe aici…

12Silfide

casa de la nr.12… aproape de un pod, ai putea ca dupa ce il treci sa te strecori pe una din stradutele laturalnice, care totusi dau in drumul mare. din departare e ca si cum as privi o mare vietate, respira prin toti porii, are mii de plamani mici si verzi, interconectati ce ascund fisuri sau tencuiala jupuita. nu pot sa nu renamarc ca masinile mai au putin si ma calca, merg drept pe mijlocul stradutei, inca un alt nume, apoi o pisica neagra apare de neunde si trece strada. pftui! cred ca trebuie sa fac ceva…dar am uitat cum se face, asa ca imi imaginez ca m-am dat peste cap de trei ori. Merg mai departe. In stanga casei scari ce duc la casa celui in care cred…in fata mea, o usa fara geamuri, poate si scari ce duc mai sus. iar vad usi de lemn ca buretele, spongioase, tinand captive in ele picaturi de ploaie de acum un deceniu, ma tot intreb cum arata o picatura de ploaie majora…n-am idee. pot sa vad doar ce face o picatura de ploaie unei usi ce e deja nonagenara…o alimenteaza. zic: frumos! de sub plamani incerc sa descifrez numele strazii…Silfidelor…. asta e jumatate din casa, cealalta jumatate am banuiala ca se afla pe alta strada…plus ca ceva imi sare in priviri…o prelata azurie..sufletelegate…ce ma anunta ca pana si porumbeii ar alege sa zboare pentru mine…daca eu i-as alege…si doar atat. De ea sta lipita, sprijinind-se sau agatandu-se, casa de la nr. 10… n-are nici ochi, nici plamani, nici piele…doar caverne…orbite golite, vene taiate. ici colo urme ce amintesc de ceva frumos. muschii inca intacti, bine asezati …seamana cu niste mici caramizi rosii…sau poate chiar sunt caramizi…
despre ce vorbeam…? a,nr.12…str. Silfidelor…cu ruinele pe strada Gutenberg…doar zid…

.

casa de la numarul 61A, undeva pe o strada in panta, privita din alt unghi. mirare. are niste geamuri imense, un fel de sera, salon, si in ciuda perdelelor gri, e un loc bun pentru citit, cred eu, privind de afara. s-a facut de cateva secunde verde si eu imi imaginez cum e dincolo de perdele, traversez si dau cu ochii de doua sacose de rafie uitate de cineva, poate chiar sunt ale unuia dintre proprietarii misteriosi. un zid de vreo 3 metri nu imi da voie sa vad in ansamblu, fur imagini cand trec, arunc un ochi prin poarta-usa ce are un patrat pentru vizionari. iarba crescuta in voie, o rulota mancata de rugina, neurnita si nedeschisa, probabil ca tot de atatia ani ca si portile duble de fier, pline de afise..sarme intinse, pe ele cate o zdreanta flutura in vant, copacei intre ziduri…
caramizile se desprind din zid, imi amintesc de un caine negru cu burta alba care se cocota pe zid si privea in departare acum cateva sapatamani. il strigam, niciodata nu ma auzea, privea spre ceva ce eu nu vedeam. acum, in locul de belvedere al patrupedului sta o ingraditura din lemn…inca n-a invatat sa urce scari, imi zic, d-aia e absent..
la cativa pasi se vede o pisica vargata, prin fantele ochilor miopi imi pare a fi cea careia acum cativa ani i-am facut baie..o strig, studiez un pic de la distanta unui pas de urias. din spate cineva ciudat striga: pisica, pisica..! se ducea chiar la 61A. mie mi-a luat ceva vreme sa aflu unde disparuse pisica asta pentru doi ani. intr-o curte miraculoasa, poate chiar intr-o casa cu geamuri mari, unde scaunele cu picioare de balansoar stau ocupate de pisici. sigur pisicile le-ar da voie cainilor galbenmaro sa se uite pe strada…