.

telefonul rosu de langa biserica suna. chiar atunci trec prin dreptul lui, nu numai eu, drumul mi se intersectează cu cel al unei trupe de cantareti, o mama si un copil. ne zâmbim unii altora şi trecem, iar trecem, ca într-un vis ce se repetă. dincolo de drumul pieptiş stă sprijinit de gardul unei curţi un obişnuit al acestor locuri, ascultă ceva la radioul portabil, cu bărbia în piept e într-o lume a lui. intru in parc, telefonul sună în continuare. nu pot să nu zâmbesc şi să mă întreb dacă nu cumva trebuia să fac parte din filmul acela în care telefonul public sună şi cineva ridică receptorul. teama opreşte gestul mâinii, gândul mi se strecoară în umărul drept, apoi răzbate un pic în zâmbetul meu. merg. caut ceva şi găsesc, în schimb, poveşti. nimeni pe strada pustie. telefonul nu mai sună. greşeală. centralista a făcut legătura la un colţ de stradă în loc de un colţ de odaie…

.

ziua de duminică
în care era luni

şi ceasul suna în capul meu din şapte în şapte trepte
sonore

bătrâna de vis-a-vis trânteşte tingirile
oalele se aruncă dincolo de geamurile subţiri

deasupra un copil începe maratonul
alearga din pat până pe canapea
între minutul şapte plus încă şapte
şi tot după alt şapte

afară nu mai e ora de vară
iarna s-a instalat şi în orologii
puse strategic în buricul acesta de târg

şi nici măcar nu mi-am terminat visul
e luni dimineaţa în dimineaţa asta de duminică

încă şapte minute
şi încă şapte

toarnă-mi apă în urechea dreapta
când încerc să visez zăpadă

amestecă zilele
şi numără frunzele căzute în parc
într-o dimineaţă ruptă
în şapte minute
şi iar şapte

.

o dimineaţă în aşteptarea unui tren
sub lumina tulbure
ceştile de cafea şi surâsul

dar e vorba de viaţa mea
de această insesizabilă atingere
dintre somn şi întâmplare
ca naşterea unui sâmbure într-un fruct de lemn
şi aş merge de mână cu umbra
cum merge orbul cu presimţirea
şi cangurul mic din marsupiu
îi vorbeşte mamei pe care n-o vede
un drum fără ţintă
doi saboţi fără paşi
şi locuieşti într-o casă atât de concretă
[...]

nora iuga, o casă atât de concretă

.

Festivalul international de literatura
incepe saptamana viitoare

.

A doua carte cu Apolodor

Iată-l pe Apolodor
Fost, pe vremuri, călător.
Să reţinem cel puţin
Faptul că e pinguin.

Lângă el e Amedeu,
Cel mai cumsecade leu,
Cîntăreţ la clarinet
Şi, din cînd în cînd, poet.

Blondul din fotografie
Este cangurul Ilie.
Fiind cangur, aşadar,
Are şorţ cu buzunar.

Pe toţi trei, iubindu-i foarte,
Vi i-am adunat în carte.

Apolodor e foarte căutat de toţi copii mari şi mici. Despre peripeţiile pinguinului cel mai iubit….un fragment, restul aflaţi din cărţile cu Apolodor.

.

Tablou: Oblomov pe ape

Lungit în patul său, cuminte, cu degetele în urechi, să nu audă zgomotul paşilor de pe trotuar, Oblomov îşi asteaptă ca în fiecare clipă de atâţia ani, stările. Ele vin mereu, una după alta, neschimbate, ca un mecanism fără cusur. Îl absorb cu patimă, într-o linişte absolută. Cu perna mare în braţe, leganându-se tandru, se trezeşte înaintând lin pe nişte ape întinse. Atât de întinse şi mereu aceleaşi, încât de acolo el n-ar avea chiar nimic de povestit.

Svetlana Cârstean, Floarea de menghină

.

cismigiu, ieri.

.

o durere in plex
ascutita
e secretul meu care sfredeleste
in intunericul din mine

intunericul devenit lumina
in cateva clipe
si secretul meu pe care nu stiu
sa-l duc doar in plex

o clipa e lumina ce ma face sa
reintregesc vise

eu sunt doar secretul ascuns in plexul tau

time&space

.

Car o scara imaginara
sau doar imaginea unei scari

sunt mica si totusi ajut pe cineva sa care o scara
poate chiar pe mine

singura pare neajutorata
iar scara mult prea grea
Isi cauta temerile ascunse intr-un pod

dupa aceea parul imi devine galben
sunt tot mica

privesc povestea de undeva dintre pamant si firele de stuf
pitulata asemeni animalului de prada