dor de nedescris
ne cuprinde
ne cautam jumatatea
de fata
in jumatatea ascunsa
din fata
cu privirea cautam lumina
de peste zi
ascunsa in iris
ne regasim
incet incepem sa ne privim

dor de nedescris
ne cuprinde
ne cautam jumatatea
de fata
in jumatatea ascunsa
din fata
cu privirea cautam lumina
de peste zi
ascunsa in iris
ne regasim
incet incepem sa ne privim

stam in zapada afundati
si privim cerul
ce e dureros de albastru
doar dor de nedescris
inchis si deschis
flori de gheata in aer
pornesc sa ne joace
pe gene, pe fata
o rasuflare calduta prinsa
de rosul obrajilor
un zambet cuprins de un alt zambet

omul de zapada
cu vasle
e pe valuri acum…
inca astept iarna
cu zapada…
si povesti la ceas de seara

Sfanta Maica lui Iisus
Rataceste-n jos si-n sus
Pe un plai scaldat in soare
Prin fanete numai floare
Cata un loc sa se odihneasca
Si pe fiul sau sa-l nsaca
La un grajd de boi soseste
Jos in iesle poposeste
Boii blanzi la ea sufla
Si privind-o mi-o-ncalzea
Pe la cantatori tarziu
Prea slavita naste-un fiu
Si cum naste Maica sfanta
Din grai astfel ea cuvanta
Binecuvantati sa fiti
Si de mine pe pamant
Si de Dumnezeu cel sfant
Voi la pas sa aveti maslini
la mancare stati deplini
Voi un ceas sa mi-l mancati
Si apoi sa va saturati
La anu si la multi ani!
* un cantec de la bunica


Balanta, un film revazut azi
Razvan Vasilescu face un rol de exceptie, e genial in rolul provincialului genial, nu stiu de ce doar ea fost premiata, Maia Morgenstern. pot spune, insa, ca e minunata, de asemena. Un film la care rad de fiecare data, cu tot tragismul sau. nebunia filmelor lui Lucian Pintilie e un pic altfel. are si poezie prin imagine, pe langa tot spiritul balcanic. ambele scene ce se petrec sub stejar imi raman infipte in privire, in memorie. stejarul ca loc al reconcilierii, loc al impacarii, loc al sperantei…

daca un peste inghite un calut de mare
avem doar un calut de mare….
daca in coaja de aluna se ascunde un miez
avem sapte alune…
daca fetita fara tata vrea povesti
am sa ii daruiesc carti cu foi roase….
un glob c-un ren in el
povestea ursuletului ce s-a pierdut
Alice si-un iepure…
doar randuri ce-ar putea
sa duca-ntr-o poveste….

am o bunica ….
iarna are palmele asemeni fuioarelor
primavara asemeni pamantului destelenit
cresc strangeri aspre si calde dintre degete
bataturile-i tari amintesc de pamant

“Grădina albă e în tundră, între râu şi nişte coline stâncoase, în formă de con, înălţimile subalpine ale Munţilor Putorana. Colinele cu jgheaburi adânci, iar jgheaburile sunt striate; aţi văzut vreodata cochilii de limpeţi? Aşa sunt colinele. Înalte de doar câeva sute de metri, dar chiar şi în august în jgheaburi e zăpadă. La nord de coline se află munţii, gheţarii, districtul Taimîr şi Oceanul Arctic. Râul face un cot şi Grădina Albă e pe promontoriu, aşa că râul o mărgineşte la est, sud şi vest. Pe o distanţă de peste o mie cinci sute de kilometri în orice direcţie , nu găseşti nici o aşezare omenească, în afara corturilor tunguse de piele. [....]
Pământul e tot timpul îngheţat sub picioarele tale. Afară, pe gheaţa de pe râu, în ianuarie, e un ger de minus şaptezeci de grade. Asta atunci când e vremea liniştită. Când suflă viscolul, purga neagră, poate să clădească peste noapte troiene mai înalte decât catargul unui vas. E o lume nepământeană. În studenţie, vorbeam despre cum s-ar putea construi o rampa destul de înaltă şi destul de lungă pentru ca un tren să zboare de la capătul ei în spaţiu, spre Lună sau spre Venus. Un asemenea loc era Grădina Albă, la punctul terminus al unei călătorii pornite de la suma tuturor căminelor noastre. În miez de iarnă, aerul e alt aer, te doare când respiri.”
nu e rus şi n-ai fi zis. cea mai frumoasa descriere a unei prime noapţi de dragoste. cea mai cutremuratoare descriere a mutilării corpului omenesc. se citeste încet ca s-o simţi în esenţă.