.

sinele se dilata vara, iti spun, d-aia intarzie trenul… chiar acum e oprit undeva in camp asteptand sa se raceasca. pana vine ai sa tot citesti dintr-o carte, cuvinte ce nu le intelegi acum, ti-e mintea departe… mereu ridici ochii, in fata e un camp, deocamdata, verde si, surprinzator, vezi o masina inaintand printre ierburile inalte…Iata, cum drumurile se pot inventa, reinventa la nesfarsit…e nevoie doar de-un camp…
privesti, vezi sina si o sosea…intre ele un camp…mai stai o vreme pe aici, iti plac trenurile ce vin si pleaca. Ai alege unul ce merge in orasul necunoscut tie, e in directia opusa, unde crezi ca muntii stau la fereastra casei. nu faci decat sa deschizi larg ferestrele…
un marfar aduce cu el caldura, un al doilea aduce cu el vantul ce iti ravaseste parul, dar privirea nu poate…
muzica din casti nu se mai aude pentru o vreme, doar zgomot de roti, sine, fier, suier, vant….trec toate si revine incet, ai crezut ca a amutit, era insa acolo tot timpul insotindu-te …chiar daca n-o auzeai…e placut sentimentul…
urci si ai vrea sa nu mai cobori, sau urci si ai vrea sa cobori mai repede…
privesti cerul, soarele rosu, raul pe suprafata caruia sta lumina, doar pentru cateva zeci de minute. privesti semnele facute de pesti pe lac, te intrebi cum ar fi sa colinzi un tren ce sta in depou…
ce-ai gasi in el? stau acolo pe coridor stransi mii de calatori, rasete, tipete, plansete…vocile lor ce vorbesc despre ultima carte citita sau, poate, doar despre cum ninge afara, poate ai sa asculti nemultumirile unora ce au ramas inzapeziti zece ore la chitila…si gandurile altora ce si-ar fi dorit sa incremeneasca timpul in loc si sa ramana mereu iarna…
poate sus pe unul din vagoane e un visator ce sta cu ochii la stele intr-o noapte prea calda, vantul trece cu repeziciune peste piele, zambeste, trenul opreste in gara…coboara…urca…
ce-ai gasi intr-un tren gol…? poate doar gandul calatorului ce-a trecut…

.

ai observat ca mor gărgăriţele?
ies din iarbă şi se usucă pe trotuar

era dimineaţă, c-un soare mai de-amiază
cu decoraţia prinsă de cămaşa murdară
în lumea lui privea cu ochii nespălaţi
sfidând o lume ce e perfecţiunea altora
doar trist şi-atât

tu ce crezi noi doi existăm?
suntem cât se poate de reali.
imaginăm perfect….

To kill a mockingbird/Robert Mulligan

To kill a mockingbird“….ar fi ca şi cum ai ucide o pasăre cântătoare, nu-i aşa?”

un film extraordinar pe care il vad de-abia acum. m-a ţinut acolo, in lumea lor – vara acelui an. copilăria, pierderea copilăriei, regăsirea ei, prietenie…
un scenariu bine scris, dupa un roman pe care nu l-am citit inca, de un an mi-am propus sa cumpar cartea şi deocamdata n-am reuşit. de văzut. revăzut. citit cât de curând.
de multe ori văzând astfel de filme bune, mi-e greu să mai cred că viitorul poate veni cu ceva mai bun. şi în genere imi arată că nu poate. sunt sceptica şi cu tendinţe de a rememora, mereu cu gândul la “paradisul pierdut”.
e ceva valabil pentru mai multe segmente…de viaţă.

cadre pline de suspans fără a fi penibile sau depăşite. cel puţin aşa îmi par mie.
perfecţiune prin simplitate, mai puţin artificiu.

alb in alb…

Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo

vazut Shakespeare colt cu Victor Hugo. tot nu pot sa accept ca atat de usor poti adapta povestea reala. intimitatea nu exista. cade in vulgaritate.
un documentar, dar stiu ca nici un documentar nu mai e realitate, din momentul in care ai pornit aparatul.
povestea in sine cu accente stranii, te duce spre zona mortii, usor. desi, o simti chiar de la inceput.
niste desene ciudate iti sunt puse in prim plan, confesiune, in cadru o fotografie care spune multe.
numai auzind cuvantul imortalizare mi se face rau, si in minte imi vin cuvintele lui barthes despre fotografie. nici in momentul asta nu am terminat carticica aia, pentru ca, inca, mi-e greu sa accept viziunea lui, cat se poate de corecta, dar nu neaparat singura valabila.
stiu ca filmul sufera de incapacitatea de a prezenta trecutul asa cum a fost, e doar o viziune asupra lui, din perspectiva prezentului.

luam povestea unui personaj straniu, romantic, ciudat, singuratic, talentat si cateva cuvinte despre el, cantece inregistrate, o voce oarecare, cateva randuri scrise de el, desenele si picturile care iti par ireale sau mult prea reale.
apoi dezvalui o latura mai putin cunoscuta – tabieturi, depresii, accese de dubla personalitate, incoerenta, obsesii.
si, in final, il aduci in zona mortii, ucigas in serie, doar tulburat psihic, in continuare te ravaseste prin picturile sale, un necunoscut caruia cineva ii aduce povestea in fata. se joaca de-a detectivul. si nu face clar departajarea intre fapte reale si supozitii. te lasa asa, de fapt n-ar avea farmec altfel.

o camera, un microfon si inca ceva, o poveste prinsa bine, modificata bine, te duce spre fantastic. o poveste bine construita…
tot nu pot sa o incadrez la opera de arta. tehnica, felul in care jonglezi cu materialul, e un dar. ceva insa m-a intors pe dos.

.

pagini umplute cu linii, doar ochi deschisi sau inchisi
trei, ce-ar fi trebuit a fi linii ce inchipuie litere
sunt acolo pe treapta a treia de sus, pe scara
copilul naiv ce redeseneaza imaginile din cartile de povesti
in continuare acolo,cred ca pot sa redau fidel
povestea

mai cred inconstient

din memorie ies ochii, crengile, genele, aripile
sunt tot cele ale unui copil
ce sta pe scara si deseneaza

de nu s-ar mai rusina copilul…
e visul ce-l poarta

.

imi plac oamenii ce rad in ploaie. zambesc. mi-era dor de tunete

.

str. Astronomului nr. 4bis are două locuri rezervate, garantat, în culoarea cerului stă scris cu alb. Florile sunt pavăză pe scarile de piatră. mult peste aşteptări se prezintă numărul şase ce-i stă alături, fără locuri rezervate, doar o saltea albastră pentru oboseli de vară. un sac de cărămizi pentru zile aiurite. probabil ca am să adorm la umbra crinilor portocalii.
un indicator mă pune în temă că prin zonă sunt “sori şi îngeri”. m-am sprijinit de placa pe care au fost modelaţi, încă murdară, lumina se transformase uşor în lut…mai bătea un pic soarele….şi un înger.
iar ilustrata despre care ţi-am vorbit se zbătea în vânt încât paşii mi se îndreptau tam-nisam spre alt tărâm, un loc unde era un cal acoperit de ceaţă…

.

filme si alte nebunii pe aici prin zona

Ki-duk Kim

Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom - prea putine cuvinte pot rosti, inima mi-a stat in loc, imaginile, desenele, usile, portile, pragurile, povestea. vedeam curgerea timpului, dar pentru mine parca a stat in loc. am plecat de acolo cu inima mai grea, desi ar trebui sa fie mai usoara. eu am vazut ceva ce n-as fi vrut sa vad, ceva ce m-a intristat. am sa-l mai revad. oricum ma ingrozeste, concluzia mea si, poate, nu e cea mai buna. fata de breath, aici ciclul mi se pare mai greu de suportat, poate pentru ca intr-un final e singuratatea.
ambele vorbesc de etape, dar diferit, oricum si intr-unul si in altul e devenire….
doar ca, daca, in breath deznadejdea aduce speranta, chiar si dincolo de trup, aici raul pare a fi de la inceput, un lucru pe care nu vreau sa il accept. nu vreau. desi, istoria spune la fel de bine ce spune si el.
inca nu s-a asezat si m-a tulburat, poate am sa-l mai revad, altadata, cu alti ochi.