între salut şi reverenţă

“Saludos! Saludos a fost marea mea descoperire! Aşa cred. Ceva între salut şi reverenţă. Armonia deplină cu mediul. Mai puţin cu oamenii. Un câin, când bâţăie din coadă, te salută. Simplu, nu? Şi vântul, când îţi mângâie faţa. Şi ploaia. Copacul, când se leagănă…Păsările…Primesc totul ca atare şi răspund la fel. Salutând. Înclinându-mă. Vorbind. Pare o prostie, dar aşa văd eu lucrurile. Termenul provine din spaniolă: salud! I-am dat un plus de rezonanţă, adăugând două litere: saludos! Îmi uşurez drumurile…E ceva extraordinar! Să te saluţi cu vântul.”
Încercam să înţeleg. Sey, desigur, era niţel scrântit. Îi lipsea o doagă. Eu le aveam pe toate, ceea ce nu constituia deloc un avantaj. Fiindcă trebuia să simt, nu să pricep. Pentru asta, chestia cu saludos cred ca nu a prins la oameni. Doar ici-colo. [...]
“Întâlnirea c-un necunoscut duce, de multe ori, la schimbări inimaginabile în viaţa unui om statornicit într-o tihnă mic burgheză. Mă simt în pericol;” [...]

mi-a placut mult, deşi toată încrengătura cu statul unitar n-aş fi vrut-o, poate o altă încrengătură, dar nu ştiu care. se citeşte dintr-o suflare.e o carte pe care probabil că aş reciti-o.
mai sunt şi alte bucăţi întipărite în minte…sau însemnate pe hârtie. Saludos…O reverenţă pentru Alexandru Ecoviu.