William Styron, Alegerea Sofiei

ma apropii de ceea ce ar insemna un sfert din carte. imi place.
imi place Stingo asa cum e el, deocamdata. pe el il urmaresc.
legat de Sofia, asa cum e ea pana acum. nu-mi pare foarte veridica povestea ei
sincer, astept sa vad ce parcurs are Stingo. stiu deja ca o include pe Sofia.
ma intreb incotro poate merge povestea asta… am sa vad de ce-i in stare Styron.
nord, sud, problema rasismului, catalogari.

[...]“Mi se parea prea frumos ca sa fie adevarat. Oh, de ce oportunism macabru sunt in stare scriitorii!”

later edit /p.218-227
K.L. Auschwitz vazut de un SS, traducerea engleza de Constantine FitzGibbon
se contureaza povestea Sofiei. forta si veridicitatea oricarei marturii a vreunui supravietuitor, citite pana acum de mine.
mă gândesc la povestea Sofiei, dacă e după un caz real…

“Fără ca Sofia - sau lumea întreagă, de fapt - să bănuiască în acel moment ceva, în lunile premergătoare procesului şi execuţiei sale, Rudolf Hoess redactase un document care, în ciuda perspectivei cam limitate, ne lămureşte la fel de bine ca orice altă lucrare de acest fel ce înseamnă ca o minte să cadă pradă fascinaţiei totalitarismului. Mai trebuiau să treacă mulţi ani până să apară traducerea engleză (realizată excelent de Constantine FitzGibbon). Legată acum într-un volum intitulat K.L. Auschwitz văzut de SS - publicat de muzeul polonez de stat aflat astăzi pe locul fostului lagăr - , această anatomie a psihicului lui Hoss le stă la dispozitie, pentru consultare, tuturor celor avizi de cunoştinţe referitoare la adevărata natură a răului. Am convingerea că s-ar cuveni să fie citită pretutindeni în lume de profesorii de filosofie, propovăduitorii Bibliei, rabini, şamani, de toţi istoricii, scriitorii, politicienii şi diplomaţii, de liberaliştii de ambele sexe şi toate culorile politice, de jurişti, de judecători, penalişti, comedianţi de cabaret, regizori de cinema, ziarişti, pe scurt de oricine poate afecta, chiar şi indirect, prin profesiunea sa, conştiinţa rasei - îi includ deci şi pe scumpii noştri copii, acei lideri americani embrionari, aflaţi la nivelul clasei a opta, cărora trebuie sp li se pretindă să o studieze, împreună cu De veghe în lanul de secară, O poveste cu un hobbit şi Constituţia. Fiindcă printre rândurile acestor confesiuni vom descoperi că nu cunoaştem de fapt nimic despre adevăratul rău; maleficul zugrăvit în majoritatea romanelor, pieselor şi filmelor este mediocru, dacă nu contrafăcut, un amalgam ieftin, de obicei alcătuit din violenţă, fantezie, teroare nevrotică şi melodramă.
“Acest rău imaginar, ca s-o citez o dată pe Simone Wiel, e romantic şi variat, în timp ce adevăratul rău este posomorât, monoton, sterp, plicticos.”

p. 312-3–
- G.Steiner, Limbaj şi tăcere, 1967
” Şi, citindu-l pe George Steiner, am trăit şocul recunoaşterii. “Unul dintre lucrurile pe care mi-e imposibil să le înţeleg, spune Steiner, deşi am scris despre el adeseori, încercând să-l pun într-o perspectivă convenabilă, este relaţia temporală.” Steiner tocmai citise descrierile martorilor oculari privind omorârea brutala a doi evrei în lagărul de exterminare Treblinka. [...]

[...]nu e deloc sigur că “cei care n-au fost implicaţi din plin ei înşisi se pot atinge de aceste agonii fără să se contamineze”. Trebuie să mărturisesc aici că mă chinuie mereu o anumită convingere, anume aceea că am intrat nechemat pe teritoriul unei experienţe bestiale, inexplicabile, care este în mod inseparabil şi firesc proprietatea acelora - şi numai a acelora - care au trăit, au supravieţuit sau au murit prin ea. [...]
Şi totuşi nu pot accepta sugestia lui Steiner că răspunsul se află în tăcere, că e mai bine să “nu adăugăm balastul de platitudini ale dezbaterilor literare sau sociologice la cele ce nu pot fi rostite”. Nu sunt de acord nici cu ideea că ” în faţa anumitor realităţi arta devine trivială sau insolentă”. În aceasta eu găsesc o notă de pietate, în special ţinând seama de faptul că Steiner n-a rămas nici el mut.”

“Mă identificasem atât de complet cu Sofia, încât mă simţeam polonez, cu sângele subţiat al Europei curgându-mi prin vene şi artere. Auschwitz  îmi domina şi mie gândurile, ca şi ei. Oare să nu existe sfârşit ? Nici un sfârşit ?”

“[...] Le-au furat identitatea copiilor din Lebensborn, le-au schimbat atât de rapid numele, i-au transformat atât de uşor în nemţi…N-aş şti de unde să-mi încep căutarea.”

p.708
“Într-o bună zi voi înţelege totul despre Auschwitz. Iată o afirmaţie îndrăzneaţă, de o naivitate absurdă. Nimeni nu va înţelege vreodată Auschwitz-ul. Ar fi fost mult mai corect dacă aş fi notat:
“Într-o bună zi, voi scrie despre viaţa şi moartea Sofiei, demonstrând prin asta că răul absolut nu poate fi niciodată extirpat din viaţa lumii.Auschwitz rămâne, în sine, de neînţeles. Celmai profund comentariu existent cu privire la Auschwitz nu este câtuşi de puţin o afirmaţie, ci un răspuns:
Întrebarea: “La Auschwitz, spuneţi-mi, unde era Dumnezeu?
Şi răspunsul:”Dar unde era omul?”
A doua însemnare salvată de la neant se prea poate să fie facilă, dar am păstrat-o, oricum: Revarsă-ţi iubirea peste tot ce este viu.
[...]
adevărul cuvintelor sau, dacă nu adevărul lor, atunci imposibilitatea ideii pe care o exprimă. Căci nu a blocat oare Auschwitz-ul, cât se poate de eficace, ca o embolie fatală a sistemului circulator al omenirii, revărsarea titanicei iubiri ? N-a schimbat el complet înţelesul noţiunii de iubirem, reducând la absurd ideea de a iubi o furnică, o salamandră, o viperă, un broscoi, o tarantulă sau virusul turbării - într-o lume ce a permis edificarea acelui întunecat edificiu ? Nu ştiu. Poate că e prea devreme ca să îmi dau seama. În orice caz, am păstrat cuvintele ca pe o amintire a unei speranţe firave, dar fără de moarte.