Jose Saramago, Pluta de piatra

o carte care a asteptat sa fie citita multi ani, editie cu hartie de ziar. imi place, pe alocuri ii ghicesti cursul, ma mai uimeste din cand in cand cu mici adevaruri mari.

[...] “Ce-ar fi sa mergem pe coasta sa vedem trecand stanca. Pare ceva absurd, un nonsens, dar nu e, si atunci cand mergem cu trenul ni se pare ca vedem trecand copacii care sunt infipti in pamant prin radacini, acum nu calatorim cu trenul, mergem mai incet stand pe o pluta de piatra care navigheaza pe mare, fara inchisori, singura diferenta e cea care exista intre solid si lichid. De cate ori, ca sa schimbam viata, ne gandim atata, ne luam avant si ezitam, apoi o luam de la capat, ne gandim iar si iar, ne dislocam de pe sinele timpului cu o miscare circulara, precum vartejurile care strabat campia, starnind praful, frunze uscate, lucruri neinsemnate, ca pentru mai mult nu le ajung puterile, mult mai bine ar fi sa locuim intr-un tinut bantuit de taifune. “

nu indoi colturile cartilor, de obicei, insa, de data asta mi s-a intamplat sa indoi pentru franturi
ce se ascund sub invelisul literelor…cuvinte…