trepte

între salut şi reverenţă

“Saludos! Saludos a fost marea mea descoperire! Aşa cred. Ceva între salut şi reverenţă. Armonia deplină cu mediul. Mai puţin cu oamenii. Un câin, când bâţăie din coadă, te salută. Simplu, nu? Şi vântul, când îţi mângâie faţa. Şi ploaia. Copacul, când se leagănă…Păsările…Primesc totul ca atare şi răspund la fel. Salutând. Înclinându-mă. Vorbind. Pare o prostie, dar aşa văd eu lucrurile. Termenul provine din spaniolă: salud! I-am dat un plus de rezonanţă, adăugând două litere: saludos! Îmi uşurez drumurile…E ceva extraordinar! Să te saluţi cu vântul.”
Încercam să înţeleg. Sey, desigur, era niţel scrântit. Îi lipsea o doagă. Eu le aveam pe toate, ceea ce nu constituia deloc un avantaj. Fiindcă trebuia să simt, nu să pricep. Pentru asta, chestia cu saludos cred ca nu a prins la oameni. Doar ici-colo. [...]
“Întâlnirea c-un necunoscut duce, de multe ori, la schimbări inimaginabile în viaţa unui om statornicit într-o tihnă mic burgheză. Mă simt în pericol;” [...]

mi-a placut mult, deşi toată încrengătura cu statul unitar n-aş fi vrut-o, poate o altă încrengătură, dar nu ştiu care. se citeşte dintr-o suflare.e o carte pe care probabil că aş reciti-o.
mai sunt şi alte bucăţi întipărite în minte…sau însemnate pe hârtie. Saludos…O reverenţă pentru Alexandru Ecoviu.

.

un cantec trist
pentru o secunda,
aud un ceas ce ticaie,
dupa mult timp.
statea mut, pentru ca imi permit sa-l pedepsesc,
neintorcandu-l

am impresia ca asa ma joc un pic cu timpul
mintea unui copil

iaca, in seara asta, l-am pornit
nu mai suportam linistea
vroiam sa aud ticaitul ala metalic
insa, imediat ce il intorc imi amintesc ca se misca
mult prea rapid.
nu e zgomotul ala care imi place,
sacadat,
care intre secunde pare a ascunde vesnicia

ticaitul ce vreau sa imi cuprinda mintea

as vrea sa il suprim cand doresc eu
trebuie sa astept insa ca secundele nebune
ce mi le propune
sa se scurga

n-am sa-l mai intorc

povestea omuletului ce se tinea de luna

 

 

Geamurile fără perdele mi-au plăcut întotdeauna, îmi imaginez că geamul e portiţa spre o altă lume, n-am nevoie de perdele. Azi văd luna în perioada ei de cură, îmi pare cam tristă şi nu e ghiftuită. Chiar şi în zilele astea o surprind cum îşi găseşte prieteni de joacă, nu se plictiseşte prea multă vreme. Îmi mijesc ochii şi văd cocoţată acolo  o pisică, o privesc de aici din patul meu aşezat dincolo de sticlă. Pisica aia smotocită se pare că-i a mea.

 

 

Zic: ei, să fie! Acum cinci minute am suit-o în pod să doarmă în fân. Mă ridic, dau la o parte sticla ce mă desparte de lună.

- Plec să-mi salvez pisica vărgată! Zis şi făcut!

În următoarea clipă mă trezesc ţinându-mă strâns de colţul de sus al lunii.

- Nu prea ştiu cum o să ne dăm jos de aici, îi zic pisicii.

   Ea, îmi răspunde că aş putea să mă întorc în pat.

- A promis că îmi dă drumul când o fi rotundă.
- Dar nu aş vrea să te las atât de mult timp singură pe lună.
- Hai, poate om avea noroc şi ne suim pe un nor pufos.
Prinzându-şi mustăţile între lăbuţe… îmi aruncă un d`accord
- Măi să fie! Tu te-ai franţuzit…îi zic…

.

creatorul mirat
nu stia ca a creat ochi
din care izvorăste apă

fie ca zgândări, fie că mângâi

rămas tăcut
de atunci

gândind…
de n-ar fi fost sărata
omul ar fi sădit un pom

.

merg
pasii nu imi sunt altfel decat ieri
frunzele sunt la fel de aproape de frunte
merg

miros de iarba taiata
pescarusi in noapte
lumina peste beton
ce inchipuie pereti
ce se vad din aer

doar stau jos
aproape de pamant

probabil ca prin fata ochilor
mi s-ar perinda

o frunza in vânt atinsă de frunte
o rază ce nu poate fi fotografiată
ci doar memorată
iarbă tăiată, călcată
dormind sub stele, în miros de crud
pescăruşi ce zboară în jurul unui bec
ce pare a fi soare
doar un zâmbet cuprins de alt zâmbet

doua filme

Uzak
Getas
de vazut. impresii, dupa.

primul, iti lasa un gol, sentimentul e de însingurare. imaginea in filmul asta e minunata. nemascat. final abrupt, singur dar nu stiu daca cu sine. departe…
amintind de tarkovski în film, chiar şi fără referire la el, se simte influenţa acestuia, faptul că îl ia ca model. dar în ciuda cadrelor foarte bine lucrate, transmit altă stare, faţă de cele din filmele lui tarkovski.
cadre in care contează mai mult luminile şi umbrele. incercari de a transmite starea dincolo de cuvinte.
si mai are ceva ce nu pot sa definesc acum, ceva greu de suportat.
intelectualul “împlinit” în ochii rudei sărace de la ţară. incapacitatea de comunicare, unul plecatdin acelaşi loc, cândva, uită… sau nu e asta.
imaginea cu soricelul prins in cursa…iar ma incearca un sentiment de groază când simt reacţia unei părţi a publicului.
sunt singuri, şi totuşi, nu se schimbă nimic.

al doilea, problema vinovaţiei, încă o dată pusă, dureros.

Before flying back to the earth

Pries parskrendant i zeme (2005)
Regia si scenariul: Arunas Matelis
Imaginea: Audrius Kemežys
Montajul: Katharina Schmidt
Muzica: Kipras Mašanauskas, Arunas Matelis

“Înainte de a-şi lua zborul”, film documentar lituanian
Imaginea are cuvinte în ea. pământul care e mai mult boltă ce apasă la început, la final stăm undeva între pământ şi cer. poate singurul moment în care îşi luau zborul cu totul era doar în somn, şi mă gândeam că ceea ce le-a rămas, unor mici omuleţi ce trebuie să sufere, este visul. el stă la geam şi visează că o să joace fotbal, un alt el ar vrea să devină expert în arte marţiale şi noi îl privim cum ne zâmbeşte, sau poate pur şi simplu se joacă, alţi ei organizează întreceri pănă la canapeaua din capătul coridorului. zambesc, râd, au prieteni. şi aceeaşi ei se ascund după cearcefuri albe, plâng pentru că îi doare, iar la un moment dat îi vezi că renunţă să mai lupte şi îşi doresc doar să îşi ia zborul…
un documentar poetic, ce surprinde fără să fie moralizator, fără a trage linii. personal implicat afectiv, rememorând, regizorul speră pentru ei toţi, aşa cum a sperat şi pentru ea.
speranţă în orice durere…

Acum vin si turiştii…

Am Ende kommen Touristen / Acum vin si turistii / And Along Come Tourists
Germania, 2007

Regia si scenariul: Robert Thalheim
Imaginea: Yoliswa Gaertig
Montajul: Stefan Kobe
Muzica: Anton Feist, Uwe Bossenz
Cu: Alexander Fehling, Ryszard Ronczewski, Barbara Wysocka, Piotr Rogucki

O poveste despre ce inseamna Auschwitz astazi, cu inerentele referiri la trecut, pentru că oricât ai vrea nu poţi să îl elimini. Un loc care supravieţuieşte cu amintirile ororilor, asta în mintea unui supravieţuitor. Poţi sa vezi în el persoana de care nu era nevoie atunci, de care nu e nevoie nici acum. Deşi poate ca mă aşteptam la o poveste mai intensă, primeşti doze mari din realitatea care include cel mai mult nepăsare, ignoranţă, scepticism. Un loc liniştit….

si iar aud in jur comentarii care imi spun ca nu se intelege nimic din film, asta la un segment din public, nu ii includ pe toti in aceeasi oala. nu mai reproduc discutiile inteligente…cum se termina asa? ce aiurea? e clar ca n-a fost o poveste clasica pe care s-o guste si….

William Styron, Alegerea Sofiei

ma apropii de ceea ce ar insemna un sfert din carte. imi place.
imi place Stingo asa cum e el, deocamdata. pe el il urmaresc.
legat de Sofia, asa cum e ea pana acum. nu-mi pare foarte veridica povestea ei
sincer, astept sa vad ce parcurs are Stingo. stiu deja ca o include pe Sofia.
ma intreb incotro poate merge povestea asta… am sa vad de ce-i in stare Styron.
nord, sud, problema rasismului, catalogari.

[...]“Mi se parea prea frumos ca sa fie adevarat. Oh, de ce oportunism macabru sunt in stare scriitorii!”

later edit /p.218-227
K.L. Auschwitz vazut de un SS, traducerea engleza de Constantine FitzGibbon
se contureaza povestea Sofiei. forta si veridicitatea oricarei marturii a vreunui supravietuitor, citite pana acum de mine.
mă gândesc la povestea Sofiei, dacă e după un caz real…

“Fără ca Sofia - sau lumea întreagă, de fapt - să bănuiască în acel moment ceva, în lunile premergătoare procesului şi execuţiei sale, Rudolf Hoess redactase un document care, în ciuda perspectivei cam limitate, ne lămureşte la fel de bine ca orice altă lucrare de acest fel ce înseamnă ca o minte să cadă pradă fascinaţiei totalitarismului. Mai trebuiau să treacă mulţi ani până să apară traducerea engleză (realizată excelent de Constantine FitzGibbon). Legată acum într-un volum intitulat K.L. Auschwitz văzut de SS - publicat de muzeul polonez de stat aflat astăzi pe locul fostului lagăr - , această anatomie a psihicului lui Hoss le stă la dispozitie, pentru consultare, tuturor celor avizi de cunoştinţe referitoare la adevărata natură a răului. Am convingerea că s-ar cuveni să fie citită pretutindeni în lume de profesorii de filosofie, propovăduitorii Bibliei, rabini, şamani, de toţi istoricii, scriitorii, politicienii şi diplomaţii, de liberaliştii de ambele sexe şi toate culorile politice, de jurişti, de judecători, penalişti, comedianţi de cabaret, regizori de cinema, ziarişti, pe scurt de oricine poate afecta, chiar şi indirect, prin profesiunea sa, conştiinţa rasei - îi includ deci şi pe scumpii noştri copii, acei lideri americani embrionari, aflaţi la nivelul clasei a opta, cărora trebuie sp li se pretindă să o studieze, împreună cu De veghe în lanul de secară, O poveste cu un hobbit şi Constituţia. Fiindcă printre rândurile acestor confesiuni vom descoperi că nu cunoaştem de fapt nimic despre adevăratul rău; maleficul zugrăvit în majoritatea romanelor, pieselor şi filmelor este mediocru, dacă nu contrafăcut, un amalgam ieftin, de obicei alcătuit din violenţă, fantezie, teroare nevrotică şi melodramă.
“Acest rău imaginar, ca s-o citez o dată pe Simone Wiel, e romantic şi variat, în timp ce adevăratul rău este posomorât, monoton, sterp, plicticos.”

p. 312-3–
- G.Steiner, Limbaj şi tăcere, 1967
” Şi, citindu-l pe George Steiner, am trăit şocul recunoaşterii. “Unul dintre lucrurile pe care mi-e imposibil să le înţeleg, spune Steiner, deşi am scris despre el adeseori, încercând să-l pun într-o perspectivă convenabilă, este relaţia temporală.” Steiner tocmai citise descrierile martorilor oculari privind omorârea brutala a doi evrei în lagărul de exterminare Treblinka. [...]

[...]nu e deloc sigur că “cei care n-au fost implicaţi din plin ei înşisi se pot atinge de aceste agonii fără să se contamineze”. Trebuie să mărturisesc aici că mă chinuie mereu o anumită convingere, anume aceea că am intrat nechemat pe teritoriul unei experienţe bestiale, inexplicabile, care este în mod inseparabil şi firesc proprietatea acelora - şi numai a acelora - care au trăit, au supravieţuit sau au murit prin ea. [...]
Şi totuşi nu pot accepta sugestia lui Steiner că răspunsul se află în tăcere, că e mai bine să “nu adăugăm balastul de platitudini ale dezbaterilor literare sau sociologice la cele ce nu pot fi rostite”. Nu sunt de acord nici cu ideea că ” în faţa anumitor realităţi arta devine trivială sau insolentă”. În aceasta eu găsesc o notă de pietate, în special ţinând seama de faptul că Steiner n-a rămas nici el mut.”

“Mă identificasem atât de complet cu Sofia, încât mă simţeam polonez, cu sângele subţiat al Europei curgându-mi prin vene şi artere. Auschwitz  îmi domina şi mie gândurile, ca şi ei. Oare să nu existe sfârşit ? Nici un sfârşit ?”

“[...] Le-au furat identitatea copiilor din Lebensborn, le-au schimbat atât de rapid numele, i-au transformat atât de uşor în nemţi…N-aş şti de unde să-mi încep căutarea.”

p.708
“Într-o bună zi voi înţelege totul despre Auschwitz. Iată o afirmaţie îndrăzneaţă, de o naivitate absurdă. Nimeni nu va înţelege vreodată Auschwitz-ul. Ar fi fost mult mai corect dacă aş fi notat:
“Într-o bună zi, voi scrie despre viaţa şi moartea Sofiei, demonstrând prin asta că răul absolut nu poate fi niciodată extirpat din viaţa lumii.Auschwitz rămâne, în sine, de neînţeles. Celmai profund comentariu existent cu privire la Auschwitz nu este câtuşi de puţin o afirmaţie, ci un răspuns:
Întrebarea: “La Auschwitz, spuneţi-mi, unde era Dumnezeu?
Şi răspunsul:”Dar unde era omul?”
A doua însemnare salvată de la neant se prea poate să fie facilă, dar am păstrat-o, oricum: Revarsă-ţi iubirea peste tot ce este viu.
[...]
adevărul cuvintelor sau, dacă nu adevărul lor, atunci imposibilitatea ideii pe care o exprimă. Căci nu a blocat oare Auschwitz-ul, cât se poate de eficace, ca o embolie fatală a sistemului circulator al omenirii, revărsarea titanicei iubiri ? N-a schimbat el complet înţelesul noţiunii de iubirem, reducând la absurd ideea de a iubi o furnică, o salamandră, o viperă, un broscoi, o tarantulă sau virusul turbării - într-o lume ce a permis edificarea acelui întunecat edificiu ? Nu ştiu. Poate că e prea devreme ca să îmi dau seama. În orice caz, am păstrat cuvintele ca pe o amintire a unei speranţe firave, dar fără de moarte.