schiurile

prima data, am in minte…desi n-am vazut niciodata calatoria asta, pe unchi-miu pe schiuri coborand pana in satul din vale, mergea pe Camba, dar atunci zapada era din belsug pe vaile alea, mi-l imaginam ajungand la strabunicul meu in mai putin de jumatate de ora, fara bete, cu schiurile vechi care aveau legaturi, am uitat cum se numeau…

apoi, pe cand eram de vreo 13-14 ani…stiu ca eu si frate-miu luam bocanci mari si ne prindeam schiurile, nu mai erau ierni asa pline de zapada si erau prea multe pietre…. Tin minte si acum, cum intr-o seara, se facusera mormane de zapada in curte ca sa se poata trece, era deja zece, becul ala mare, cat un pepene, era aprins, si noi deschisesem portile de la drum si facusem partie, aveam cam 10 metri pana la poarta…si probleme cu echilibrul…Bunica-miu care iesea din casa sa ne intrebe daca mai stam…ca e tarziu…si vechea poveste…pot sa sting becul? n-am sa uit niciodata seara aia cand ne distram…atunci nu-mi amintesc sa fi cazut…

apoi au urmat zile cand ne dadeam pe drum, totul fiind in panta in satul asta de munte…alta data cand ne-am dus sub rapa si am facut urme de ne dadeam ca la trabulina, dar fara inclinatia de rigoare, si imi amintesc si acum cum ma enervam ca picam acolo  unde era mica ridicatura…prindeam viteza…si asa cu mainile pe langa corp…mi-am dorit intodeauna bete…

apoi in alta iarna frate-miu s-a dus in coasta si si-a dat drumul cu schiurile pe o panta mai periculoasa, plina de gheata, a reusit sa isi rupa mana…

si la scurt timp, iarna urmatoare, sau ceva de genul asta…au plecat iar cu schiurle pana la sangeru si erau schiurile vecinului cele pe care le avea in picioare unchi-miu… le-a rupt…probabil ca nu mai era asa multa zapada pe vai…

si iernile si vaile au ramas fara troiene?

a trebuit sa dea la schimb schiurile noastre…si de atunci nu le-am mai vazut….

doua fotografii am reusit sa “fur” de la casa batranesca …una cu bunica-mea, strabunica, primul nascut si crescut….si una cu bunicul pe schiuri in detasamentul vanatori de munte, pe asta n-o mai gasesc si nu vreau sa cred ca am pierdut-o….bunicul pe schiuri de lemn…la vanatori de munte….inca sper ca e undeva stand intre paginile unei carti, tihnita, poate inca nu a venit vremea sa o vad….din nou