peretii de lemn

peretii de lemn ai casutei, busteni grosi lipiti unul de altul,  candva imaginai casute ca astea din chibrituri. Un foc ce arde in soba de teracota, rosie, cu modele curate, usita de fonta, vatraiul, toate sunt la locul lor… Langa, lada de lemne, focul trosneste. Mana se apropie si deschide usa mica, mai baga un lemn, priveste departe flacarile domoale ce-l cuprind usor. Pe blana mitoasa sta cainele din vis, e gri, si are blana tare frumoasa, seamana un pic cu un caine de vanatoare, un pic cu un om, un pic cu un lup. Doarme, mana trece pe ceafa lui incet, deschide ochii si te priveste, zambesti…

In jur cartile acopera trei pereti din camera de la mansarda, e mica, cu geamul indreptat spre cer. Acum e noapte, dar e senin, cerul de fier, cu stele de argint pe el, e placut si aici sus, iti zici in mintea ta. O masuta si-un scaun pentru nopti, cu nelinisti, pline de cuvinte, atunci te-asezi si iei o coala, le scrii si astepti sa se termine noaptea sa poti dormi…

Scara de lemn negeluita, miroase a brad, asa sunt si peretii de jos, trunchiuri de copac, ce-ti tin de cald, mereu. Mai mergi odata pana la usa de la intrare sa verifici daca e incuiata cu zavorul. Iti zici, sa mai arunc o privire afara… Deschizi, privesti intinderea de alb, si tragi aer in piept. Cainele e langa tine, a venit repede. Zapada inghetata iti scartaie sub picioare, inregistrezi fiecare sunet, pasii astia n-au culoare, n-au varsta, sunt acum, mereu, oricand…Te opresti, privesti spre grajdul magarilor, imprejmuit, in intuneric, mica fortareata…pisica si-a facut aparitia. Privesti, iti intinzi gatul si te uiti spre cer, numeri stele, apoi te opresti, nu le mai poti tine pasul, tot apar mereu, sunt prea multe, frigul incepe sa iti intre in degetele pe care le indrepti spre cer…

Intri, pisica a sarit demult in pridvor, se baga in scobitura sobei, cainele e langa tine, e cuminte, e prea tarziu ca sa se ia la harta …Tragi zavorul, mergi de privesti inca o data focul….

El doarme de ceva vreme….a fost viscol azi, drumul, de jos, din vale obositor….te duci si tu la culcare… e cald…

Herz aus Glas, Werner Herzog

Mi-a ramas in minte imaginea celor patru barbati in barca plecand in cautarea abisului…si pasarile.
Straniu, nebunie, secrete ascunse, imagini ca dintr-un cosmar, figuri imobile, mobile, pasiuni, predictii…si poate si salvarea ascunsa printre cadre, randuri…
Ma intrebam daca Herzog viseaza…

Ultimele cadre. Monolog.

I see a man on top of the rock.
For years he stood alone, looking out over the sea…
…day after day, always in the same place.
He is the first one to doubt.
Then, years later, three other men join him.
For many years they gaze across the sea from the rock.
Then, one day, they decide to risk the ultimate.
They want to reach the edge of the world, to see if there is really an abyss.
Musicians accompany their departure.
Then the men set out, pathetic and senseless.
In a boat that is far too small.
It may have seemed like a sign of hope…
…that the birds followed them|out into the vastness of the sea.

Complexul lui Portnoy, Philip Roth

Si cartea asta este doar: “Cea mai amuzanta carte despre sex scrisa vreodata.” Serios? Mi-e cam greata de toate catalogarile astea…
Daca m-am amuzat? La primele pagini poate…apoi…am ras, dar asa mai amar. Sa vad daca gasesc ceva fragmente care sa merite…Pana acum m-a cam intristat sub toata “faianta” asta cu exibitionismul de toate felurile. E ceva mult mai greu de acceptat dedesubt. Oricum nu imi pare in nici un caz, lectura de destindere. Sau poate nu am inteles eu cum trebuie treaba asta cu “sexul”.

 ”…Atunci, hai sa ma tarasc prin viata - daca mi-a mai ramas vreo viata! Lumea a-nceput sa se-nvarta cu mine, mi-am simtit gatlejul napadit de cele mai scarboase sucuri. Ah, inima! Si, cand te gandesti ca toate astea mi se se intampla in Israel! Acolo unde alti evrei prospera, mie imi este scris sa-mi dau ultima suflare.  Si n-am vrut decat sa ofer un pic de placere - si sa-mi ofer si mie un pic. De ce, de ce nu pot acea si eu parte de placere fara sa vina si pedeapsa imediat, ca vagonul ala de locomotiva? Porc! Cine, eu? Si, dintr-o dat, totul se repeta, ma trezesc din nou infipt in trecutul indepartat, in ce-a fost si nu va mai fi niciodata! Usa se tranteste - a plecat- mantuirea mea! sora mea! - iar eu raman scancind pe podea, cu AMINTIRILE MELE! Nesfarsita-i copilaria mea! Si n-o mai slabesc deloc - sau nu ma slabeste ea pe mine! Care din doua?”

” Doctore, poate ca alti pacienti viseaza - mie totul mi se intampla. Am o viata fara continut latent. Chestiile din vis se intampla cu adevarat! Doctore: in statul Israel nu mi s-a sculat! Ce zici de asta, apropo de simbolism, bubi? Sa-l vad eu pe ala care poa` sa faca asa ceva! N-am fost ins tare sa-mi mentin erectia pe Pamantul Fagaduintei!”

citind, mi-a venit in minte…asta:
Tatal: Da-ti una peste gura, acum!
Copilul: Se uita speriat la el…oare ce naiba am zis? Isi priveste mana si o apropie de gura…
Tatal: Mai tare! sau poate vrei sa vin sa iti dau eu una?
Copilul: Palma isi ia avant instantaneu si loveste cu putere buzele. Acum ii cam frig. Se intoarce si se inchide in dormitor.

.

m-am urcat, acum vreme, în podul casei,

în care nu dorm niciodată.

aş fi vrut să stau mai mult, în tihnă, să privesc peste ţigle

prin ochiul de geam îndreptat câş spre soare.

am tras aer de pod în piept, şi spori de mucegai

am zâmbit, aşa cum fac când îmi aduc aminte

că îmi place să mă îmbăt cu mucegai.

la soare aş fi moţăit, mai ieri, aşteptând să traversez,

era să dau iama între cărţi,

……….

aşa că am luat-o pe străduţa aia umbrită

pe care soarele nu ajunge niciodată

e umedă, rece, şi totuşi, mie îmi place.

trag în piept aer umbrit, mirosind a ceva care mă duce cu gândul la obloane

zâmbesc iar, când îmi dau seama că îmi place să mă îmbăt

cu miros de mucegai….

Inima e un vânător singuratic, Carson McCullers

Mick: “Doamne, iartă-mă, că nu ştiu ce fac.” De ce se gândea oare la asta? În ultimii ani, oricine ştia că nu exista nici un Dumnezeu adevărat.  Când se gândea la ceea ce obişnuia să-şi imagineze că e Dumnezeu, nu-l putea vedea decât pe domnul Singer înfăşurat într-un cearşaf lung şi alb. Dumnezeu tăcea - poate de-asta işi adusese aminte de el. Rosti din nou cuvintele exact aşa cum le-ar spune domnului Singer: “Doamne, iartă-mă, că nu ştiu ce fac.”

Bubber: ” - Adu-mi şi mie o poveste când te întorci. Se părea că acest copil se născuse ştiind să citească. Era doar în clasa a doua, dar îi plăcea să-şi citească singur poveşti - şi nu ceruse niciodată altcuiva să i le citească. -De care  vrei de data asta? -Alege nişte poveşti care să aibă ceva de mâncare în ele. Îmi place tare mult aia despre copii nemţi care se duc în pădure şi ajung la casa aceea făcută din tot felul de dulciuri şi la vrăjitoare. Îmi plac poveştile care au în ele ceva de mâncare. - O să caut una, spuse Mick. Dar m-am cam săturat de dulciuri, spuse Bubber. Vezi dacă nu poţi să-mi aduci o poveste cu ceva cum ar fi un sandviş cu carne friptă. dar dacă nu găseşti nici una din astea, atunci aş vrea o poveste cu cowboy.”

Singer: “Pentru el, mâinile îi erau o sursă de suferinţă. Nu-şi găseau astâmpăr. În somn îi tresăreau spasmodic, şi uneori  când se trzea vedea că desena cu ele în faţa ochilor cuvintele din vis. Nu-i plăcea să se uite la mâinile lui sau să se gândească la ele. Erau subţiri, bronzate şi foarte puternice. În anii dinainte şi le îngrijise întotdeauna cu mare atenţie. Iarna obişnuia să şi le ungă pentru a nu le lăsa să i se crape, îşi îndepărta pieliţele şi-şi pilea unghiile după forma pe care o avea vârful degetelor. Îi plăcuse să-şi spele şi să-şi îngrijească mâinile. Dar acum le freca doar zdravân cu o perie de două ori pe zi  şi le îndesa la loc în buzunare.
Când se plimba în cameră în sus şi în jos pe duşumea, îşi trosnea încheieturile degetelor şi se trăgea de ele până când îl dureau. Sau se izbea în palma uneia din mâini cu pumnul celeilalte. Uneori, când era singur şi cu gândul la prietenul său, începea să modeleze cuvintele înainte de a-şi da seama ce face. Apoi când îşi dăcea seama, era ca un om surprins că vorbeşte singur. Se simţea de parcă săvârşise ceva urât din punct de vedere moral. Ruşinea şi mâhnirea se amestecau în sufletul lui şi cu pumnii strânşi îşi ducea mâinile la spate. Dar nu-i dădeau pace să se odihnească.”

.

la mine-n casă zâmbesc doar feţe de fainţă

mai verzulii, mai portocalii…cărămizii…

par  fericite când aruncă priviri spre mine

unele închid ochii de plăcere când torn licori în ele

ca să te fac să înţelegi

cred că mi-am vrăjit cănile…

să am un pic milă de ele?

mi-e să nu le ciobesc zâmbetul perfect

ochi de lut

Ştiai că ai un ochi mai mic şi unul mai mare?

Mă privesc atunci cu teamă. Oare o avea dreptate?

Oglinda de multe ori mă minte

Dar oboseala îmi deschide, într-adevăr, un ochi mai mult.

pictez atunci pleoapa de sus în negru

cel mai ades, acest lucru se prezintă imperceptibil

atât în jur, cât şi-n al meu vizor,

dar ştiu acum,

că stângul e pictat un pic mai mult.

asta îl face pe dreptul să se holbeze şi mai tare

îi ofer ce vrea, asemănare.

numai că nu se lasă, mereu dreptul e la înaintare

se face, însă, că atât unul cât şi altul simt mişcarea înşelătoare

fiecare

stângul scoate sare

dreptul…nu, că e mai tot timpul în căutare

O mie de fărâme, James Frey

Tânărul a venit la Bătrân după sfat.
Am stricat ceva, Bătrâne.
S-a stricat rău?
S-a spart într-o mie de fărâme.
Mă tem că nu te pot ajuta.
De ce?
Nu se mai pot drege.
De ce?
E prea mare stricăciunea. Cu o mie de fărâme nu mai ai ce face.

Nu stiu ce sa aleg din tot….caut simpla propozitie în care el spunea: râsul şi iubirea sunt singurele droguri admise.

“[...]Cand nu crezi că o să reuşeşti, rezistă.”

.

-Refaci ceva?
-Caut liant pentru caramizi portocalii
-De ce te sfasii?
-Ah, nu ma sfasii, doar ma jucam un pic cu simbolurile
-Si uite ce ti se intampla… in joaca te sfasii

-Hai ca ti-am dat subiect de gandire
-Si cum iti place sa descosi cuvintele…

-Iar te capitonezi in sunete?
-Si azi si maine.

nu aud ca s-a facut primavara
si parca de acum e legal
sa te gandesti, cand te gandesti ca e legala
si nimeni nu te condamna

tu doar nu vrei sa iti creasca epoleti in loc de aripi…
te capitonezi

nu auzi nici pasarile
ca nu vrei
nici bobocul ce pocneste

matisorii iti dau depresii
magnolia te ameteste
nebunul iti propune exercitiul ala ce costa un leu
tu prea ai pungi sub ochi
si sunete-n urechi
preferi sa il lasi sa te injure
nici nu ii zambesti
mergi

-De ce o faci?
-De ce nu vezi iarba?

-Asculti de vocea interioara vreodata?
-Da, uite azi am ascultat-o.
nu vroiam sa ma duc acasa, mergeam mai departe si ma intorceam
si numai ce am traversat strada de dincolo de casa mea
vocea mi-a soptit
vezi ca ti-ai uitat portofelul la serviciu
iti zic de pe-acum sa stii
sa nu te enervezi
mai bine du-te tu acasa si mananca sa te potolesti

apoi poti sa citesti despre dependenta
dureri ce nu sunt ale tale, dar care starnesc dureri

.

citesc stand pe scaunul aurolacului
cativa pasi adunati din memorie

el la stanga mea rasuceste biletul
ea la dreapta mea rasuceste biletul

eu citesc
si le inchipui mainile impreunate peste cartea mea

dar ei nu si le inchipuie
asa ca in continuare rasucesc biletul

cer astazi
un cer senin

unul de plumb se vede prin lentila

ieri

puf de nor si caramizi in cer
pe cer se cer

1940 profilat la orizont
balconul plin de creneluri
acum iedera il infasoara

portocaliu sa cobor sau sa ma catar
albastru cat sa pot sa stau
sus