Schimb de carti 8

Cam atat

De la targ mi-am cumparat:
Maestrul si margareta, Mihail Bulgakov cumparata a treia oara, de data asta pentru mine si pisica mea. prima data mi-a pierdut-o el, a doua oara am cumparat-o si i-am facut-o cadou lui… cand a plecat a luat-o cu el.
Alegerea Sofiei, William Styron

mi-e dor de munte…

ma intreb cum am rezistat cinci ani fara sa citesc…

mi-e dor de pisica mea

mi-e dor de lumina

trebuie sa termin ceea ce am inceput.

Batrânul şi marea

Ştia  că până la urmă fusese învins şi n-avea ce să mai facă, aşa că se întoarse la pupa şi îşi dădu seama că echea ruptă intra îndeajuns de bine cu capătul ciuntit în pana cârmei şi că aşa putea să manevreze barca. …Plutea uşor pe mare, lipsit de orice fel de gânduri ori sentimente. Nu-l mai atingea nimic.
[...]“oricum , vântul e prietenul nostru”, îşi zise el. Adăugă: “Uneori. Ca şi marea nesfârşită, cu prietenii şi duşmanii noştri. Şi patul. Patul e prietenul meu. Doar patul. Ce mult o să însemne patul! E aşa de simplu atunci când eşti înfrânt. Nu mi-am dat seama niciodată cât de simplu e. Şi cine te-a înfrânt?” se întreabă apoi.
- Nimeni, îşi răspunse singur, cu voce tare. Am ieşit prea departe în larg.
[...]Observă cât de plăcut era să ai pe cineva cu care să discuţi în loc să vorbeşti în loc să vorbeşti numai cu tine şi cu marea

[...]
- Trebuie să te faci bine repede, fiindcă sunt atâtea lucruri pe care le-aş putea învăţa, iar tu poţi să mă înveţi totul. Cât de tare ai suferit?
- Din belşug, răspunse bătrânul.
[...] Sus, pe deal, la marginea drumului, bătrânul adormise din nou. Dormea în continuare cu faţa în jos, iar puştiul stătea lângă el şi el privea. Bâtrânul visa lei.

la pozat

Obsesii

      În fiecare dimineaţă mă trezesc căutând-mă. E un lucru pe care îl cultiv în fiece zi… Sunt zile când mă caut având un creion în mână sau un cărbune, mă caut în plete de înger grele, în veşminte ale căror cute nu scot nici un sunet, în ochii pe care nu îi văd. Un dor ce mă inspiră, mă doare, mă face să plâng şi să râd în acelaşi timp…Un înger stă gata să iasă din borcan, acum nu e decât o masă amorfă de noroi…eu îl voi face să prindă viaţă, aripile îi vor fi tot grele, dar vor încerca să cuprindă în toată greutatea teluricului uşurinţa unui zbor…
         Apoi îmi zic că lipseşte culoarea, aşa că mă caut în galben, portocaliu şi în cele din urmă îmi dau seama că nu am decât şansa de a mă îneca în albastru. Pornesc la drum urmărindu-mă în mişcările frunzelor ce mor gradat, atunci mi-e destul de greu să mă caut, căci  îmi dau seama cât de curând am să dispar…înainte chiar de a-mi fi început călătoria.
Clădirile din jur mă ajută şi ele în căutarea mea… de ce mă regăsesc în piatra sfărâmată n-am să înteleg… de ce zâmbesc uitându-mă la idera încâlcită de pe zidul negru? Imortalizez cadre lipsite de…ele îmi reamintesc puterea timpului asupra mea, lipsa controlului…poate…
Din când în când m-am căutat în piatra seacă sau în aerul tare de munte…acolo ar trebui să mă evapor

     Obsesia lui eu …e prelungită în carţile ce mă înconjoară. N-aş vrea să trăiesc decât într-o casă capitonată cu multe cărţi. Poate că de aceea până la un anumit punct mă identific atât de mult cu Peter Kien din Orbirea, romanul lui Elias Canetti. Ei, iată că încercând să fug de obsesia eu-ului…mă caut în orice carte pe care o citesc. Plâng sau râd “văzându-mă” acolo între paginile cărţii. Kien cel cu mintea asemeni unei biblioteci universale, cel care pentru a se putea odihni îşi va scoate toate cărţile din minte în fiecare seară…acum le are doar pe acestea, din nesăbuinţă…le-a pierdut pe cele „reale” Cred că fiecare dintre noi alegem. Eu aleg să nu uit cărţile care mă înconjoară.
“Ce faci aici, băiete?”
“Nimic.”
“Atunci de ce stai aşa?”
“D-aia.”
“Ştii să şi citeşti?”
“Oo, da!”
“Câţi ani ai?”
“Merg pe zece.”
“Ce-ţi place mai mult: o ciocolată sau o carte?”
“O carte.”
O carte minunată ….noua mea obsesie.

articol pentru concursul lansat de Bookblog

Doru Davidovici

Când omul

Când omul cu toga sfâşiatã şi cu faţa plinã de sânge
S-a ridicat de la pãmânt şi a strigat “Dragoste !”
Mulţimea înfuriatã l-a ucis cu pietre
şi i-a aruncat trupul uscat şacalilor de la poarta de Nord a oraşului.

Când omul cu zale strãlucitoare
S-a înapoiat în fruntea alaiului armatelor victorioase
Cu carele încarcate de jafuri, şi cu lungi convoaie târâtoare de sclavi,
Mulţimea i-a construit – ca sã aibã pe sub ce trece
Un arc de triumf din propriile-i trupuri.