C. Karnoouh

Revin cu un nou pasaj din Claude Karnoouh, Romanii. Tipologie si mentalitati

observatiile lui La Boetie, Discours de la servitude volontaire , in legatura cu supunerea de buna voie, observatii a caror actualitate permanenta ramane semnul unei mari opere premonitorii. Textul este atat de clar, incat e suficient sa citez un pasaj, fara a mai adauga nimic, noteaza Karnoouh:

“Pentru aceasta, n-as avea decat sa inteleg cum se face ca atatia oameni, atatea sate, atatea orase, atatea natiuni indura, uneori, un singur tiran care nu are decat puterea pe care ei i-o dau; care nu are putere sa le dauneze decat pentru ca ei au puterea sa-l suporte; care nu ar putea sa le faca nici un rau decat pentru ca lor le place mai mult sa sufere decat sa-l contrazica(…) sa vezi milioane de oameni slujind in conditii mizere, injugati, neconstransi de o putere mai mare si, in plus, de loc (se pare) incantati si fermecati numai de numele unuia, caruia nu-i datoreaza puterea si de a carui putere nu trebuie sa se teama, pentru ca el este singur, si nici apreciindu-i calitatile pentru ca fata de ei este inuman si salbatic. Slabiciunea noastra a oamenilor, este atat de mare incat, adesea, trebuie sa ne supunem fortei; este nevoie sa tergiversam, nu putem fi mereu cei mai tari.
(…) Deci, popoarele insele sunt cele care se lasa sau, mai degraba, fac sa fie bruftuite pentru ca, daca ar inceta sa mai slujeasca, ar fi chit; poporul este cel care se inrobeste, care se ucide, care putand sa aleaga intre a fi liber si a fi rob, abandoneaza libertatea si isi ia jugul, care isi accepta raul sau, mai degraba, il urmareste. Daca l-ar costa ceva sa isi recapete libertatea, nu as starui deloc; ce poate avea omul mai scump decat sa-si recapete dreptul natural si, sa spunem asa, din animal sa redevina om; dar nu ma astept la o asa mare indrazneala; accept ca prefera nu stiu ce siguranta pentru o viata mizera decat o speranta indoielnica pentru a trai in voie. Ce? daca pentru a avea libertatea nu ar trebui decat sa o doresti, daca nu ar fi nevoie decat de un simplu act de vointa ar mai fi natiune in lume care sa o considere prea scumpa, atunci cand poate sa o castige numai printr-o dorinta si care sa regrete dorinta de a obtine binele pe care ar trebui sa-l rascumpere cu pretul vietii, bine care, o data pierdut, ar face ca viata sa devina, oamenilor de onoare, nesuferita iar moartea salvatoare?”

“Unde sunt si cine sunt? se intreaba intelectualul roman sfasiat intre Bizant si Roma, intre Occident si Rusia, intre Franta si Germania. Cum pot sa impac, intr-o reprezentare unificata, arhaicitatea taranimii care legitimeaza perenitatea romanitatii si patrunderea mea, la fel de legitima, in miscarea generala si universala a modernitatii? Cum sa pastrez ceea ce este propriu poporului meu rural apartinand, in acelasi timp, unei miscari planetare care aspira la disparitia acestor calitati pe care eu le vreau indestrucitibile?”

 Toate`s vechi si noua toate…