.

.

iar masa era rotundă ruptă dintr-o bucată
de lemn crescut până la cer
pe scaune din crengi stăteau câţiva prieteni adunaţi
din colţurile uscate, calde sau pline de apă
ale pământului
nu-şi vorbeau pentru că nu se cunoşteau după cuvinte
ci după o tăcere
mai apoi au început un joc care dezlega
inimi şi guri
fiecare rostea un cuvânt despre sine
iar povestea se rostogolea pe masă
împreună puneau mâinile în cerc
adunau! povestea spre centru
dintr-o dată ochii li se luminau
tăcerea se rupea
ca să reapară iar după următoarele cuvinte rostite
făuritoare de poveste rotundă.

.

.

o urmă în zăpada murdară
o potecă plină de seară
ce tălpi grele am
îţi spui cu fiecare pas

drumul te duce spre un alt pisc
aici îţi cureţi tălpile încălţărilor
o vreme
mergi mai departe
spre o nouă vale care
trece printr-o pădure fără soare
sub care se află un râu care doarme

apa sărată îţi curăţă picioarele
rămase acum goale

de aici drumul urcă spre un munte alb
unde albi-te-vei mai tare decât zăpada

necălcată.

.

.

Pour faire le portrait d’un oiseau
Peindre d’abord une cage
avec une porte ouverte
peindre ensuite
quelque chose de joli
quelque chose de simple
quelque chose de beau
quelque chose d’utile
pour l’oiseau
placer ensuite la toile contre un arbre
dans un jardin
dans un bois
ou dans une forêt
se cacher derrière l’arbre
sans rien dire
sans bouger …
Parfois l’oiseau arrive vite
mais il peut aussi bien mettre de longues années
avant de se décider
Ne pas se décourager
attendre
attendre s’il le faut pendant des années
la vitesse ou la lenteur de l’arrivée de l’oiseau
n’ayant aucun rapport
avec la réussite du tableau
Quand l’oiseau arrive
s’il arrive
observer le plus profond silence
attendre que l’oiseau entre dans la cage
et quand il est entré
fermer doucement la porte avec le pinceau
puis
effacer un à un tous les barreaux
en ayant soin de ne toucher aucune des plumes de l’oiseau
Faire ensuite le portrait de l’arbre
en choisissant la plus belle de ses branches
pour l’oiseau
peindre aussi le vert feuillage et la fraîcheur du vent
la poussière du soleil
et le bruit des bêtes de l’herbe dans la chaleur de l’été
et puis attendre que l’oiseau se décide à chanter
Si l’oiseau ne chante pas
c’est mauvais signe
signe que le tableau est mauvais
mais s’il chante c’est bon signe
signe que vous pouvez signer
Alors vous arrachez tout doucement
une des plumes de l’oiseau
et vous écrivez votre nom dans un coin du tableau.

Pour faire le portrait d’un oiseau, Jacques Prévert

.

.

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată  prin oglindă  în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste
În grupurile apei, un joc second, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică  însumarea
De harfe resfirate  ce-în  sbor  invers le pierzi
Şi cântec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimbă  sub  clopotele verzi.

Din ceas, dedus… volumul Joc secund (1930), Ion Barbu

.

.

” Panditul a primit dojana fără ranchiună.
- Când te rogi pentru ceea ce vrei cel mai mult pe lume, a zis el, opusul vine şi el. Mi-a fost dat să am o femeie pe care am iubit-o cu adevărat şi care m-a iubit cu adevărat. Cealaltă faţă a unei asemenea iubiri e durerea de a o pierde. Singurul motiv pentru care pot să simt o asemenea durere azi e acela că pînă ieri am avut parte de o asemenea iubire, iar acesta e cu siguranţă un lucru pentru care trebuie să-i mulţumesc oricui vrei – zeiţei, sorţii sau pur şi simplu norocului meu.”

Shalimar clovnul, Salman Rushdie

.

.

în lumina asta aruncată peste pământ
de marea de beculeţe
mierla cântă
în căutarea unei nopţi
înfăşurată-n crengi şi întuneric.

.

.

paşii te-au purtat o vreme
apoi te-au lăsat în faţa unor uşi deschise
înăuntru erau scaune multe aşezate în faţa
unei oglinzi prin care curgea argint viu
te priveai în ea şi îţi vedeai toată fiinţa
cum picura, cum se agita şi cum pulsa
în ochiul tău stâng

nu era rost de cuvinte în faţa unei astfel de oglinzi
ci doar de aşteptare lungă
toate se legau atunci ca într-o împletitură
muţenia, surzenia şi orbirea te năvăleau
rămâneai cu aşteptarea ascunsă în capătul unei
camere înalte
unde podeaua se confunda întotdeauna cu tavanul
puteai alerga deşi stăteai aşezat
în faţa unei oglinzi de argint viu
pe care n-o mai zăreai.

.

.

mă aflu în faţa unei uşi foarte mici
prin care umerii mei mari nu ştiu să treacă

delir nocturn.

.

.

XIX

Le petit prince fit l`ascension d`une haute montagne. Les seules montagnes qu`il eût jamais connues  étainent les trois volcans qui lui arrivaient au genou. El il se servait du volcan éteint comme un tabouret.
<< D`une montagne haute comme celle-ci, se dit-il donc, j`apercevrai d`un coup toute la planète et tous les hommes….>> Mais il n`aperçut rien que des aiguilles de roc bien aiguisées.
- Bonjour, dit-il  à  tout hasard.
- Bonjour….bonjour….bonjour…ré pondit l`é cho.
- Qui  êtes-vous ? dit le petit prince.
- Qui  êtes-vous …  Qui  êtes-vous…  Qui  êtes-vous…  répondit l`écho.
- Soyez mes amis, je suis seul, dit-il.
- Je suis seul…  je suis seul… je suis seul…  répondit l`écho.

Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince

.

.